en-USro-RO

| Login
23 octombrie 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Marți, 23 octombrie 2018

Sfintii zilei
Sf. Ioan din Capistrano, pr. *
Liturghierul Roman
Marți din sãptãmâna a 29-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (alb), I
Lectionar
Ef 2,12-22: El este pacea noastrã, cel care a fãcut din douã una.
Ps 84: Tu, Doamne, ești pentru noi izvor de pace!
Lc 12,35-38: Fericiți acei servitori pe care stãpânul îi gãsește veghind atunci când se întoarce!

Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 29-a de peste an

LECTURA I

Nu era nici unul care să poată fi pus alături de Daniel, Anania, Misael şi Azaria.

Începutul cărţii profetului Daniel 1,1-6.8-20

1 În anul al treilea al domniei lui Ioachim, regele Iudeii, Nabucodonosor, regele Babilonului, a ajuns la Ierusalim şi l-a asediat. 2 Domnul l-a dat în mâinile sale pe Ioachim, regele Iudeii, precum şi o parte din obiectele sacre ale templului lui Dumnezeu. El le-a dus în ţara Babilonului şi le-a pus în vistieria zeilor săi. 3 Regele a poruncit lui Asfenaz, căpetenia curtenilor, să aducă la el câţiva tineri israeliţi, de neam regesc sau din familii nobile. 4 Aceştia trebuiau să fie fără defecte corporale, frumoşi la chip, înzestraţi cu ştiinţă, bine educaţi şi inteligenţi, plini de vigoare, urmând să rămână la curtea regelui şi 5 să înveţe scrisul şi limba caldeilor. Regele le-a asigurat pentru fiecare zi câte o porţie din mâncărurile şi din vinul mesei regeşti. Trebuiau să fie instruiţi timp de trei ani, după care aveau să intre în serviciul regelui. 6 Printre ei se aflau: Daniel, Anania, Misael şi Azaria, care erau din tribul lui Iuda. 8 Daniel, a hotărât să nu se pângărească cu mâncărurile şi vinul de la masa regelui, l-a rugat pe şeful curtenilor să-l cruţe de această pângărire. 9 Dumnezeu l-a ajutat pe Daniel să atragă bunăvoinţa şi simpatia căpeteniei curtenilor; 10 însă acesta i-a spus lui Daniel: „Mă tem că stăpânul meu, regele, care a stabilit el însuşi ce trebuie să mâncaţi şi să beţi, vă va vedea mai slabi la faţă decât ceilalţi tineri de o seamă cu voi şi astfel îmi voi pune viaţa în primejdie din cauza voastră”. 11 Atunci Daniel a spus supraveghetorului, căruia şeful curtenilor îi încredinţase pe Daniel, Anania, Azaria şi Misael: 12 „Fă o încercare cu noi şi lasă-ne să mâncăm legume şi să bem apă. 13 Apoi vei compara feţele noastre cu cele ale tinerilor care mănâncă din bucatele regeşti şi vei face cu noi, slujitorii tăi, conform cu cele constatate”. 14 Supraveghetorul s-a învoit şi a făcut o probă de zece zile. 15 La sfârşitul celor zece zile, chipurile lor erau mai frumoase şi sănătatea lor mai înfloritoare decât a tuturor tinerilor care mâncau din bucatele regelui. 16 De atunci supraveghetorul a suprimat definitiv porţiile de mâncare şi de vin, şi le-a dat numai legume. 17 Dumnezeu le-a dat acestor patru tineri ştiinţă, îndemânare la scris şi înţelepciune; în afară de aceasta, pe Daniel l-a înzestrat cu darul de a tâlcui viziunile şi visele. 18 La termenul fixat de rege ca să-i fie prezentaţi toţi tinerii, căpetenia curtenilor i-a condus la Nabucodonosor. 19 Regele a vorbit cu ei, însă între toţi nu era nici unul care să poată fi pus alături de Daniel, Anania, Misael şi Azaria; astfel ei au intrat în serviciul regelui. 20 Ori de câte ori regele apela la ei în probleme care cereau înţelepciune şi pricepere, el îi afla de zece ori mai buni decât toţi magii şi astrologii care se aflau în toată împărăţia sa.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Dan 3,52.53.54.55.56

R.: Lăudat şi preaînălţat să fii, Doamne, în vecii vecilor.

52 Binecuvântat să fii, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Binecuvântat să fie numele tău glorios şi sfânt. R.

 

53 Binecuvântat să fii în templul sfânt al măririi tale. R.

 

54 Binecuvântat să fii pe tronul împărăţiei tale. R.

 

55 Binecuvântat să fii tu, care pătrunzi adâncurile şi şezi peste heruvimi. R.

 

56 Binecuvântat să fii pe firmamentul cerului. R.

 


ALELUIA Mt 24,42a.44

(Aleluia) Vegheaţi şi fiţi gata, spune Domnul;

căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Isus a văzut o văduvă săracă punând două monede mici în cutia vistieriei.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,1-4

În acel timp, 1 înălţându-şi privirea a văzut pe câţiva oameni bogaţi care îşi puneau ofrandele în cutia vistieriei. 2 A văzut şi o văduvă săracă punând două monede mici. 3 Atunci le-a spus: „Vă spun adevărul: această văduvă săracă a pus mai mult decât toţi ceilalţi, 4 căci toţi ceilalţi au dat ofrandă din ceea ce le prisosea, pe când ea a dat din strictul necesar pentru viaţă: a dat tot ce avea”.

Cuvântul Domnului