en-USro-RO

| Login
23 octombrie 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Marți, 23 octombrie 2018

Sfintii zilei
Sf. Ioan din Capistrano, pr. *
Liturghierul Roman
Marți din sãptãmâna a 29-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (alb), I
Lectionar
Ef 2,12-22: El este pacea noastrã, cel care a fãcut din douã una.
Ps 84: Tu, Doamne, ești pentru noi izvor de pace!
Lc 12,35-38: Fericiți acei servitori pe care stãpânul îi gãsește veghind atunci când se întoarce!

Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 29-a de peste an

LECTURA I

Dumnezeu a trimis pe îngerul său care a închis gura leilor.

Citire din cartea profetului Daniel 6,11-28

În zilele acelea, Daniel a trezit invidia curtenilor pentru că se bucura de favoarea regelui Darius. 11 Într-o zi, pe când se afla în camera lui, invocându-l şi rugându-se Dumnezeului său, 12 aceşti oameni au dat buzna peste el şi l-au surprins în rugăciune. 13 Apoi au mers la rege şi i-au spus: „Maiestate, n-ai semnat tu această interdicţie: orice om, care în timpul următoarelor treizeci de zile va adresa o rugăciune unui alt zeu sau unui alt om decât regele, să fie aruncat în groapa leilor?” Regele le-a răspuns: „Da, aceasta e hotărârea mea şi, după legea mezilor şi a perşilor, ea este irevocabilă!” 14 Atunci i-au spus regelui: „Daniel, unul dintre deportaţii din Iuda, nu ţine cont de tine, nici de interdicţia ta, rege; de trei ori pe zi îşi face rugăciunea!” 15 Regele s-a întristat foarte mult la auzul acestor cuvinte şi se gândea cum să-l salveze pe Daniel. Până la asfinţitul soarelui a căutat o modalitate de a-l scăpa de la moarte. 16 Dar oamenii aceia au insistat asupra obligaţiei pe care o are regele: „Să ştii, maiestate, că, după legea mezilor şi a perşilor, nici o interdicţie, nici o poruncă dată de rege nu se poate schimba!” 17 Atunci regele a poruncit să fie adus Daniel, ca să fie aruncat în groapa leilor. Regele i-a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, pe care îl slujeşti cu toată fidelitatea, te va elibera”. 18 Au adus o piatră mare şi au pus-o pe deschizătura gropii. Regele a pecetluit-o cu sigiliul inelului său şi cu cel al demnitarilor săi, pentru ca să nu intervină nici o schimbare în condamnarea lui Daniel. 19 Apoi regele s-a întors în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănânce şi fără să bea, nu i s-a adus nici o concubină şi nici nu a putut dormi. 20 În ziua următoare, regele s-a sculat dis-de-dimineaţă şi s-a dus în grabă la groapa leilor. 21 Ajuns la groapă, l-a strigat pe Daniel cu o voce plină de îngrijorare: „Daniel, slujitorul lui Dumnezeu cel viu, Dumnezeul, căruia tu îi slujeşti cu atâta fidelitate, te-a putut scăpa de lei?” 22 Daniel i-a răspuns: „Veşnic să trăieşti, rege! 23 Dumnezeul meu l-a trimis pe îngerul său care a închis gura leilor; ei nu mi-au făcut nici un rău, căci eram nevinovat înaintea lui! Nici înaintea ta, rege, n-am făcut nici un rău!” 24 Regele a simţit o mare bucurie şi a poruncit să-l scoată pe Daniel din groapă. Aşadar, l-au scos, iar el nu avea nici o rană, pentru că se încrezuse în Dumnezeul său. 25 Regele a dat poruncă să fie aduşi acuzatorii lui Daniel şi să fie aruncaţi în groapa leilor, împreună cu soţiile şi copiii lor. Or, înainte de a ajunge la fundul gropii, leii i-au înhăţat şi le-au sfărâmat oasele. 26 Atunci regele Darius a scris tuturor popoarelor şi limbilor, care locuiau pe tot pământul: „Pace şi bunăstare tuturor! 27 Din porunca mea, se promulgă această hotărâre: «Pe toată întinderea împărăţiei mele oamenii să se teamă de Dumnezeul lui Daniel şi să-l cinstească. Căci el este Dumnezeul cel viu, care rămâne veşnic; împărăţia lui nu va fi distrusă şi domnia lui nu va avea sfârşit. 28 El eliberează şi mântuieşte; el face fapte mari şi minuni în cer şi pe pământ. El l-a salvat pe Daniel din ghearele leilor!»”.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Dan 3,68.69.70.71.72.73.74

R.: Lăudaţi-l şi preamăriţi-l în vecii vecilor.

68 Voi, rouă şi burniţă, binecuvântaţi-l pe Domnul. R.

 

69 Voi, ger şi frig, binecuvântaţi-l pe Domnul. R.

 

70 Voi, gheaţă şi zăpadă, binecuvântaţi-l pe Domnul. R.

 

71 Voi, nopţi şi zile, binecuvântaţi-l pe Domnul. R.

 

72 Voi, lumină şi întuneric, binecuvântaţi-l pe Domnul. R.

 

73 Voi, nori şi fulgere, binecuvântaţi-l pe Domnul. R.

 

74 Tu, pământule, binecuvântează-l pe Domnul. R.

 


ALELUIA Lc 21,28

(Aleluia) Ridicaţi-vă privirea spre ceruri,

căci se apropie mântuirea voastră. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Ierusalimul va fi călcat în picioare de către păgâni, până se va sfârşi timpul păgânilor.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,20-28

În acel timp, 20 Isus a spus ucenicilor săi: „Când veţi vedea Ierusalimul încercuit de armate să ştiţi că devastarea lui este foarte aproape. 21 Atunci cei care vor fi în Iudeea să fugă în munţi, cei care vor fi în cetate să plece din ea, cei care vor fi la câmp să nu se întoarcă în cetate, 22 căci acestea vor fi zilele în care Dumnezeu va face dreptate, ca să se împlinească toate cuvintele Scripturii. 23 Vai de femeile însărcinate şi de cele care vor alăpta în zilele acelea, căci va fi o mare strâmtorare în ţară, o mare mânie împotriva acestui popor. 24 Vor cădea de ascuţişul sabiei, vor fi târâţi în captivitate la toate popoarele păgâne, Ierusalimul va fi călcat în picioare de către păgâni, până se va sfârşi timpul domniei lor. 25 Vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ popoarele se vor înspăimânta din pricina vuietului mării şi al valurilor. 26 Oamenii vor muri de groază în aşteptarea celor ce vor veni peste lume, căci puterile cerului se vor clătina. 27 Atunci îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă mare. 28 Când vor începe să se întâmple acestea, ridicaţi-vă capetele şi priviţi în sus, pentru că mântuirea voastră se apropie!”

Cuvântul Domnului