en-USro-RO

| Login
24 iunie 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Duminică, 24 iunie 2018

Sfintii zilei
† NAȘTEREA SF. IOAN BOTEZÃTORUL
Liturghierul Roman
† NAȘTEREA SF. IOAN BOTEZÃTORUL
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã proprie
alb, P
Lectionar
Is 49,1-6: Voi face din tine lumina popoarelor.
Ps 138: Te laud, Doamne, pentru cã m-ai fãcut o fãpturã atât de minunatã.
Fap 13,22b-26: Ioan a predicat un botez al pocãinței întregului popor al lui Israel.
Lc 1,57-66.80: Se va numi Ioan.

LECTURA I

Am văzut pe cineva venind pe norii cerului, ca un fiu al omului.

Citire din cartea profetului Daniel 7,2-14

Eu, Daniel, 2 am avut în timpul nopţii această viziune: Cele patru vânturi ale cerului suflau cu putere peste marea cea mare. 3 Din mare ieşiră patru fiare, fiecare având o altă înfăţişare. 4 Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. În timp ce priveam, aripile i-au fost smulse şi ea a fost înălţată de la pământ şi ridicată în picioare ca un om. Şi i s-a dat o inimă omenească. 5 A doua fiară semăna cu un urs şi era ridicată numai pe jumătate; avea în gură, între dinţi, trei coaste de animal şi i s-a zis: „Scoală-te şi mănâncă mai multă carne!” 6 M-am uitat în continuare şi am văzut o altă fiară, care semăna cu un leopard, dar avea pe spate patru aripi de pasăre; avea de asemenea patru capete. Ei i s-a dat stăpânirea. 7 Apoi, în timpul viziunii de noapte am văzut o a patra fiară fioroasă, înspăimântătoare şi extraordinar de puternică. Avea dinţi enormi de fier: mânca şi sfărâma, iar ceea ce rămânea călca în picioare. Era cu totul deosebită de celelalte trei fiare şi avea zece coarne. 8 Pe când mă uitam la aceste coarne, a crescut printre ele un alt corn mic şi din faţa lui au fost smulse primele trei coarne. Acest corn avea ochi ca ochii de om, şi o gură care vorbea cu trufie. 9 Am privit mai departe: au fost aşezate nişte tronuri şi un Bătrân a luat loc. Îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada şi părul capului său ca lâna curată. Tronul lui era făcut din flăcări de foc, având nişte roţi de foc aprins. 10 Curgea un râu de foc, care izvora din faţa lui. Milioane de servitori îi slujeau şi sute de milioane stăteau înaintea lui. Judecata a început şi cărţile au fost deschise. 11 Privind, auzeam cuvintele semeţe pe care le rostea acel corn; şi am văzut că fiara a fost ucisă, iar leşul ei a fost aruncat în foc. 12 Celorlalte fiare li s-a luat puterea, dar li s-a prelungit viaţa pentru un anumit timp stabilit de mai înainte. 13 Privind în continuare, în vedenia de noapte, am văzut pe cineva, venind pe norii cerului, ca un fiu al omului. El a ajuns până la Bătrân şi i-a fost prezentat. 14 Lui i s-au dat stăpânirea, slava şi domnia. Toate popoarele, naţiunile şi oamenii de toate limbile trebuie să-i slujească lui. Stăpânirea lui este o stăpânire veşnică, nepieritoare, iar împărăţia lui nu va fi niciodată distrusă.

Cuvântul Domnului



PSALMUL RESPONSORIAL Dan 3,75.76.77.78.79.80.81

R.: Lăudaţi-l şi preamăriţi-l în vecii vecilor.

75 Voi, munţi şi dealuri, binecuvântaţi-l pe Domnul. R.

 

76 Voi, plantelor de pe pământ, binecuvântaţi-l pe Domnul. R.

 

77 Voi, izvoarelor, binecuvântaţi-l pe Domnul. R.

 

78 Voi, mări şi fluvii, binecuvântaţi-l pe Domnul. R.

 

79 Voi, peşti şi balene, binecuvântaţi-l pe Domnul. R.

 

80 Voi, păsările cerului, binecuvântaţi-l pe Domnul. R.

 

81 Voi, fiare sălbatice şi animale domestice,

binecuvântaţi-l pe Domnul. R.

ALELUIA Lc 21,28

(Aleluia) Ridicaţi-vă privirea spre ceruri,

căci se apropie mântuirea voastră. (Aleluia)

EVANGHELIA

Când veţi vedea împlinindu-se toate acestea să ştiţi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,29-33

În acel timp, 29 Isus le-a spus ucenicilor săi această asemănare: „Priviţi la smochin şi la toţi ceilalţi arbori: 30 când vedeţi că au dat mugurii vă daţi seama că vara este de acum aproape. 31 La fel şi voi, când veţi vedea împlinindu-se toate acestea, să ştiţi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape. 32 Vă spun adevărul: Nu va trece această generaţie, până când nu se vor împlini toate. 33 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece!”

Cuvântul Domnului