en-USro-RO

| Login
25 iunie 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 25 iunie 2018

Sfintii zilei
Sf. Wilhelm, abate
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
2Rg 17,5-8.13-15a.18: Domnul s-a aprins de o mare mânie împotriva triburilor lui Israel și le-a îndepãrtat de la el; n-a mai rãmas decât tribul lui Iuda.
Ps 59: Ascultã-ne, Doamne: sã ne mântuiascã dreapta ta!
Mt 7,1-5: Scoate mai întâi bârna din ochiul tãu!

Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an

LECTURA I

Vor chema numele meu asupra fiilor lui Israel şi eu îi voi binecuvânta.

Citire din cartea Numerilor 6,22-27

22 Domnul i-a zis lui Moise: 23 „Aron şi urmaşii lui să-i binecuvânteze pe fiii lui Israel cu aceste cuvinte: 24 «Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. 25 Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. 26 Domnul să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea». 27 Astfel să chemaţi numele meu asupra fiilor lui Israel şi eu Domnul îi voi binecuvânta”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 66,2-3.5.6 şi 8 (R.: 2a)

R.: Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze.

2 Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvânteze,

să-şi întoarcă faţa senină spre noi;

3 ca să se cunoască pe pământ calea ta

şi mântuirea ta la toate popoarele. R.

 

5 Neamurile să tresalte de bucurie şi să cânte

pentru că judeci popoarele cu dreptate

şi călăuzeşti neamurile pe faţa pământului. R.

 

6 Să-ţi mulţumească popoarele, Dumnezeule,

toate popoarele să-ţi mulţumească.

8 Dumnezeu să ne binecuvânteze;

toate marginile pământului să-l cinstească pe el. R.

LECTURA A II-A

Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut dintr-o femeie.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni 4,4-7

Fraţilor, 4 când a venit plinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, supus Legii, 5 pentru ca să-i răscumpere pe cei supuşi Legii şi pentru ca să dobândim înfierea. 6 Iată după ce puteţi cunoaşte că sunteţi fii: Dumnezeu l-a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului său, care strigă: „Abba, Tată!” 7 Aşadar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor prin harul lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

 

ALELUIA Evr 1,1-2

(Aleluia) Odinioară Dumnezeu a vorbit în multe feluri

părinţilor noştri prin profeţi;

în zilele din urmă ne-a vorbit prin Fiul său. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Păstorii i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi pruncul.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 2,16-21

În acel timp, păstorii s-au dus în grabă şi i-au găsit pe Maria şi pe Iosif împreună cu copilul, care era culcat în iesle. 17 După ce l-au văzut, au vestit cuvântul ce li se spusese despre acest copil. 18 Toţi câţi îi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. 19 Iar Maria păstra toate aceste cuvinte şi se gândea la ele în inima ei. 20 Păstorii s-au întors slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese. 21 Când a sosit ziua a opta, ziua tăierii împrejur, i-au pus copilului numele Isus, nume pe care i-l dăduse îngerul înainte de a fi fost zămislit.

Cuvântul Domnului