en-USro-RO

| Login
Sunday, June 16, 2019

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Duminică, 16 iunie 2019

Sfintii zilei
† PREASFÂNTA TREIME
Ss. Benone, ep.; Iudita, vãduvã, m.
Liturghierul Roman
† PREASFÂNTA TREIME
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã proprie
alb, P
Lectionar
Prov 8,22-31: Înțelepciunea a fost plãsmuitã înainte de a fi fost fãcut pãmântul.
Ps 8: Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele tãu pe tot pãmântul!
Rom 5,1-5: Iubirea lui Dumnezeu a fost revãrsatã în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.
In 16,12-15: Toate câte le are Tatãl sunt ale mele; de aceea v-am spus cã Duhul ia dintr-al meu și vã va vesti.

LECTURA I

Te pun paznic al casei lui Israel.

Citire din cartea profetului Ezechiel 3,16-21

16 Domnul mi s-a adresat, zicându-mi: 17 „Fiul omului, iată, te pun paznic al casei lui Israel; când vei auzi un cuvânt de la mine, tu îi vei avertiza din partea mea. 18 Dacă voi zice celui vinovat: «Vei muri» şi tu nu-l vei avertiza, nici nu-i vei spune să se întoarcă de la calea lui cea rea, ca el să fie viu, vinovatul va pieri din cauza păcatului său, iar eu te voi trage pe tine la răspundere pentru sângele lui. 19 Dimpotrivă, dacă tu îl vei avertiza pe cel vinovat, iar el nu se va întoarce de la păcatul său şi de la calea sa cea rea, el va pieri din cauza păcatului său iar tu te vei mântui. 20 De asemenea, când un drept se va abate de la dreptatea sa şi va face fărădelegi, eu îl voi lăsa să cadă şi el va muri. Dacă tu nu-l vei avertiza, el va muri din cauza păcatului său, şi faptele bune pe care le-a făcut nu i se vor mai lua în seamă, iar eu te voi trage pe tine la răspundere pentru sângele lui. 21 Dimpotrivă, dacă tu îl vei avertiza pe acel drept să nu păcătuiască, iar el nu va păcătui, atunci va fi viu, pentru faptul că a fost avertizat, iar tu te vei mântui”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 22,1-3a.3b-4.5.6 (R.: 1)

R.: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.

1 Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic!

2 El mă conduce la păşuni verzi

şi mă îndreaptă spre ape liniştite,

3a îmi întăreşte sufletul. R.

 

3b Mă călăuzeşte pe cărări drepte pentru cinstea numelui său.

4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,

nu mă tem de nici un rău, căci tu eşti cu mine,

toiagul şi nuiaua ta mă apără. R.

 

5 Tu îmi întinzi masă în faţa duşmanilor mei,

îmi ungi capul cu untdelemn

şi paharul meu mă umple de bucurie. R.

 

6 Fericirea şi îndurarea mă vor însoţi

în toate zilele vieţii mele

şi voi locui în casa Domnului

până la sfârşitul zilelor mele. R.

ALELUIA Cf. Înţ 11,24.26

(Aleluia) Tu ai milă de toţi şi nu dispreţuieşti nimic din ce ai creat,

o Doamne, iubitorul vieţii. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Văzând mulţimile i s-a făcut milă de ele.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 9,35–10,1

În acel timp, 35 Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă. 36 Văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele, pentru că erau istovite şi risipite ca nişte oi fără păstor. 37 Atunci le-a zis ucenicilor săi: „Secerişul este într-adevăr mare, dar lucrătorii sunt puţini. 38 Rugaţi-l, aşadar, pe stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său”. 10,1 Apoi, chemându-i la el pe cei doisprezece ucenici, le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca să le scoată şi să vindece orice boală şi orice neputinţă.

Cuvântul Domnului