FORMAT AUDIO
LECTURA I
L-aţi omorât pe autorul vieţii, pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi.
Citire din Faptele Apostolilor 3,13-15.17-19
13 În zilele acelea, Petru a spus poporului: „Bărbaţi israeliţi, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, Dumnezeul părinţilor noştri l-a preamărit pe slujitorul său Isus, pe care voi l-aţi dat în mâinile lui Pilat şi de care v-aţi lepădat, deşi Pilat era hotărât să-l elibereze. 14 Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Drept şi aţi cerut să vi se graţieze un ucigaş; 15 l-aţi omorât pe Creatorul vieţii, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi; noi suntem martori ai acestui fapt”. 17 De altfel, fraţilor, eu ştiu bine că din neştiinţă aţi făcut aceasta, ca şi mai marii voştri. 18 Dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce vestise dinainte prin gura tuturor profeţilor, anume că Mesia avea să pătimească. 19 Deci convertiţi-vă şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să se şteargă păcatele voastre.
Cuvântul Domnului
PSALMUL RESPONSORIAL Ps 4,2.7.9 (R.: 7a)
R.: Arată-ne, Doamne, strălucirea feţei tale.
sau
Aleluia.
2 Dumnezeule, mântuirea mea, când strig tu îmi răspunzi;
când sunt în strâmtorare, tu mă scoţi în larg;
ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea. R.
7 Mulţi spun: „Cine ne va arăta fericirea?”
Eu însă zic: „Fă să răsară peste noi
lumina feţei tale, Doamne”. R.
7 Eu mă culc şi adorm în pace,
căci numai tu, Doamne, îmi dai linişte deplină
în locuinţa mea. R.
LECTURA A II-A
El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre şi pentru ale lumii întregi.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 2,1-5a
1 Copilaşii mei, vă scriu, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă a păcătuit cineva, avem mijlocitor la Tatăl, pe Isus Cristos cel drept. 2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi. 3 Prin aceasta ştim că-l cunoaştem, dacă păzim poruncile lui. 4 Cel care zice: „Îl cunosc”, dar poruncile lui nu le păzeşte, este un mincinos şi-n el nu se află adevărul. 5a Iar cine păzeşte cuvântul lui, în acela cu adevărat dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită.
Cuvântul Domnului
ALELUIA cf. Lc 24,32
(Aleluia) Doamne Isuse, explică-ne Scripturile;
fă ca inimile noastre să se aprindă când tu însuţi ne vorbeşti. (Aleluia)
EVANGHELIA
Aşa trebuia să pătimească Cristos şi să învie din morţi a treia zi.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,35-48
În acel timp, 35 ucenicii, care s-au întors de la Emaus, au povestit celor unsprezece, care se aflau împreună cu ai lor, cele petrecute pe drum şi cum l-au recunoscut pe Isus la frângerea pâinii. 36 Pe când vorbeau ei acestea, Isus a apărut în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 37 Cuprinşi de uimire şi de spaimă, credeau că văd un duh. 38 Isus le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? 39 Priviţi mâinile mele şi picioarele mele, că eu însumi sunt; pipăiţi-mă şi convingeţi-vă căci un duh nu are nici carne şi nici oase,precum mă vedeţi pe mine că am”. 40 Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele. 41 Fiindcă, de bucurie şi uimire nu le venea să creadă, le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” 42 Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript. 43 El a luat şi a mâncat înaintea lor. 44 Apoi le-a zis: „Amintiţi-vă de cuvintele pe care vi le-am spus pe când eram încă împreună cu voi: Trebuia să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi”. 45 Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. 46 Şi le-a spus: „Aşa este scris: Cristos trebuia să pătimească, să învie din morţi a treia zi 47 şi să se propovăduiască în numele lui pocăinţa spre iertarea păcatelor, la toate neamurile, începând de la Ierusalim. 48 Voi sunteţi martori ai acestor lucruri”.
Cuvântul Domnului