en-USro-RO

| Login
25 iunie 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 25 iunie 2018

Sfintii zilei
Sf. Wilhelm, abate
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
2Rg 17,5-8.13-15a.18: Domnul s-a aprins de o mare mânie împotriva triburilor lui Israel și le-a îndepãrtat de la el; n-a mai rãmas decât tribul lui Iuda.
Ps 59: Ascultã-ne, Doamne: sã ne mântuiascã dreapta ta!
Mt 7,1-5: Scoate mai întâi bârna din ochiul tãu!

Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 12-a de peste an

LECTURA I

Dumnezeul păcii care l-a înviat din morţi pe Isus, păstorul prin excelenţă, să vă întărească cu tot ce este bun.

Citire din Scrisoarea către Evrei 13,15-17.20-21

Fraţilor, 15 în orice împrejurare să-i oferim lui Dumnezeu, prin Isus, o jertfă de laudă, adică un act de credinţă, care iese de pe buzele noastre, în cinstea numelui său. 16 Nu uitaţi că trebuie să fiţi darnici, să împărţiţi cu alţii bunurile voastre, căci astfel de jertfe îi plac Domnului. 17 Fiţi încrezători faţă de cei care vă conduc şi ascultaţi de ei, căci ei sunt puşi pentru a veghea asupra sufletelor voastre şi vor fi traşi la răspundere; astfel, ei îşi vor îndeplini misiunea cu bucurie, fără a avea de ce se plânge, ceea ce nu va fi decât spre folosul vostru. 20 Dumnezeul păcii care l-a înviat din morţi pe Domnul nostru Isus, păstorul cel mare al oilor în sângele alianţei veşnice, acest Dumnezeu 21 să vă întărească cu tot ce este bun, ca să împliniţi voinţa lui; el să realizeze în voi ceea ce este plăcut în ochii lui, prin Isus Cristos, căruia să-i fie slavă în vecii vecilor. Amin.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 22,1-3a.3b-4.5.6 (R.: 1)

R.: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.

1 Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic!

2 El mă conduce la păşuni verzi

şi mă îndreaptă spre ape liniştite,

3a îmi întăreşte sufletul. R.

 

3b Mă călăuzeşte pe cărări drepte pentru cinstea numelui său.

4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii,

nu mă tem de nici un rău, căci tu eşti cu mine,

toiagul şi nuiaua ta mă apără. R.

 

5 Tu îmi întinzi masă în faţa duşmanilor mei,

îmi ungi capul cu untdelemn

şi paharul meu mă umple de bucurie. R.

 

6 Fericirea şi îndurarea mă vor însoţi

în toate zilele vieţii mele

şi voi locui în casa Domnului

până la sfârşitul zilelor mele. R.

ALELUIA In 10,27

(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc pe ele şi ele mă urmează. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Erau ca nişte oi fără păstor.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 6,30-34

În acel timp, 30 întorşi din prima lor misiune, apostolii s-au adunat în jurul lui Isus şi i-au povestit tot ce au făcut şi au învăţat. 31 El le-a spus: „Veniţi într-un loc retras, ca să fim singuri şi odihniţi-vă puţin”. Căci era aşa de multă lume care venea şi pleca încât ei nu aveau timp nici să mănânce. 32 Au plecat deci cu barca într-un loc retras ca să fie singuri. 33 Lumea i-a văzut îndepărtându-se şi mulţi i-au recunoscut. Atunci din toate cetăţile au alergat pe jos într-acolo şi au ajuns înaintea lor. 34 Coborându-se din barcă, Isus a văzut o mulţime numeroasă şi a fost cuprins de mare milă faţă de ei, pentru că erau ca nişte oi fără păstor. Atunci a început să-i înveţe îndelung.

Cuvântul Domnului