en-USro-RO

| Login
18 octombrie 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Joi, 18 octombrie 2018

Sfintii zilei
SF. LUCA, ev.
Liturghierul Roman
SF. LUCA, ev.
Liturghie proprie, Gloria, prefațã pentru apostoli II
roșu, P
Lectionar
2Tim 4,10-17ab: Numai Luca este cu mine.
Ps 144: Credincioșii tãi sã facã cunoscute faptele puterii tale, Doamne.
Lc 10,1-9: Secerișul este mare, însã lucrãtorii sunt puțini.
Meditatia zilei
SF. LUCA, ev.

LECTURA I

Israel s-a îndepărtat de casa lui David.

Citire din cartea întâi a Regilor 11,29-32; 12,19

29 În timpul domniei lui Solomon, Ieroboam era supraveghetor al muncii prestate de cele două triburi, al lui Efraim şi al lui Manase. Într-o zi a ieşit din Ierusalim şi a fost oprit în drum de către profetul Ahia din Şilo, care era îmbrăcat cu o mantie nouă; numai ei doi se aflau pe câmp. 30 Ahia a luat mantia nouă cu care era îmbrăcat şi a rupt-o în douăsprezece bucăţi, 31 apoi i-a spus lui Ieroboam: „Ia-ţi zece bucăţi, căci aşa spune Domnul Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi rupe regatul din mâna lui Solomon şi-ţi voi da ţie zece triburi. 32 Lui îi va rămâne un trib, de dragul slujitorului meu David şi al Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o dintre toate triburile lui Israel”. 12,19 Cele zece triburi ale lui Israel s-au îndepărtat de casa lui David şi această situaţie durează şi astăzi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 80,10-11ab.12-13.14-15 (R.: cf. 11a-9a)

R.: Ajută-ne, Doamne, să ascultăm de glasul tău!

10 Să nu admiţi nici un alt dumnezeu,

să nu te închini nici unui dumnezeu străin!

11ab Eu sunt Domnul Dumnezeul tău,

care te-am scos din ţara Egiptului. R.

 

12 Dar poporul n-a ascultat de glasul meu,

Israel nu m-a luat în seamă.

13 Atunci i-am lăsat în voia inimii lor împietrite,

să se conducă după planurile lor. R.

 

14 O, de m-ar asculta poporul meu,

de ar umbla Israel pe căile mele!

15 Într-o clipă i-aş umili pe duşmanii lor

şi mâna mea i-ar apăsa pe asupritorii lor. R.

ALELUIA cf. Fap 16,14b

(Aleluia) Deschide, Doamne, inimile noastre, ca să pătrundă în ele cuvântul Fiului tău. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Pe surzi îi face să audă, iar pe cei muţi să vorbească.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,31-37

În acel timp, 31 Isus a plecat din ţinutul Tirului; trecând prin Sidon, s-a îndreptat spre Marea Galileii şi a intrat în ţinutul Decapole. 32 Acolo i s-a adus un surdo-mut şi l-au rugat să-şi pună mâinile peste el. 33 Isus, luându-l la o parte din mulţime, i-a pus degetele în urechi; apoi a luat salivă şi i-a atins limba. 34 Ridicându-şi ochii spre cer, a suspinat şi a spus: „Efata!”, adică „Deschide-te!” 35 Urechile i s-au deschis; îndată i s-a dezlegat şi limba şi vorbea corect. 36 Atunci Isus le-a poruncit să nu spună aceasta nimănui. Însă cu cât îi oprea, cu atât ei vorbeau şi mai mult. 37 Uimiţi peste măsură, spuneau: „Tot ce face el este minunat: pe surzi îi face să audă, iar pe cei muţi să vorbească”.

Cuvântul Domnului