en-USro-RO

| Login
18 august 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Sâmbătă, 18 august 2018

Sfintii zilei
Fer. Paula Montaldi, fc.
Liturghierul Roman
Sâmbãtã din sãptãmâna a 19-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, III, PP
Lectionar
Ez 18,1-10.13b.30-32: Vã voi judeca pe fiecare dupã cãile lui.
Ps 50: Creeazã în mine, Dumnezeule, o inimã curatã!
Mt 19,13-15: Lãsați copiii și nu-i opriți sã vinã la mine, cãci împãrãția cerurilor este a acelora care sunt ca ei!

Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 19-a de peste an

LECTURA I

Cine împlineşte poruncile aduce prin aceasta jertfă de împăcare.

Citire din cartea lui Ben Sirah 35,1-13

1 Cine păzeşte Legea aduce prin aceasta o mulţime de jertfe; 2 cine împlineşte poruncile aduce jertfe de împăcare. 3 Cine se arată recunoscător aduce prin aceasta ca ofrandă cea mai curată făină de grâu; cine dă de pomană aduce jertfă de laudă. 4 Cine se îndepărtează de răutate câştigă bunăvoinţa Domnului; cine se îndepărtează de nedreptate îi aduce prin aceasta o jertfă de ispăşire. 5 Nu te prezenta cu mâinile goale în faţa Domnului. Împlineşte toate acestea, pentru că sunt prescrise de el. 6 Jertfa omului drept este ca grăsimea victimelor de pe altar, mirosul ei plăcut se înalţă către Cel Preaînalt. 7 Jertfa omului drept este plăcută lui Dumnezeu şi nu va fi dată uitării. 8 Cinsteşte-l pe Domnul cu generozitate, nu fi zgârcit cu darurile pe care i le oferi. 9 De fiecare dată când dai ceva, fii cu faţa voioasă şi dă cu bucurie lui Dumnezeu a zecea parte din ceea ce câştigi. 10 Dă Celui Preaînalt, aşa cum ţi-a dat şi el; dă din toată inima, după posibilităţile tale, 11 căci el este Dumnezeu care răsplăteşte, el dă înapoi de şapte ori mai mult. 12 Nu încerca să-l cumperi cu daruri, pentru că nu le va primi; 13 nu-ţi pune încrederea într-o jertfă oferită din bunuri luate pe nedrept, căci Domnul este un judecător fără părtinire.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 49,5-6.7-8.14 şi 23 (R.: 23b)

R.: Împlinirea poruncilor este mai mult decât orice jertfă.

5 Domnul spune: „Strângeţi în faţa mea pe credincioşii mei

care au pecetluit legământul cu mine printr-o jertfă!

6 Cerurile vor vesti dreptatea lui;

însuşi Dumnezeu este judecătorul. R.

 

7 Ascultă, poporul meu, eu îţi vorbesc,

ascultă, Israele, eu te acuz, eu care sunt Dumnezeul tău!

8 Nu pentru jertfele tale te dojenesc,

pentru că arderile tale de tot sunt pururi înaintea mea. R.

 

14 Adu lui Dumnezeu jertfă de laudă

şi împlineşte făgăduinţele făcute Celui Preaînalt.

23 Cine aduce jertfă de laudă mă preamăreşte;

celui care merge pe calea cea dreaptă

îi voi arăta mântuirea adusă de Dumnezeu”. R.

ALELUIA cf. Mt 11,25

(Aleluia) Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăţiei tale. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Veţi primi acum de o sută de ori mai mult, iar apoi viaţa veşnică.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,28-31

În acel timp, 28 Petru i-a spus lui Isus: „Iată, noi am părăsit toate şi te-am urmat!” 29 Isus i-a spus: „Vă spun adevărul, nu este nimeni care să fi părăsit – pentru mine şi pentru evanghelie – 30 casă, fraţi, surori, mamă, tată, copii sau pământ fără să primească, deja în acest timp, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi pământuri – desigur nu fără persecuţii -, iar în cealaltă lume viaţa veşnică. 31 Mulţi dintre aceştia, care acum sunt cei dintâi, vor fi cei din urmă, iar cei de pe urmă vor fi cei dintâi”.

Cuvântul Domnului