en-USro-RO

| Login
16 decembrie 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Duminică, 16 decembrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Adelaida, împ.; Aggeu, profet
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 3-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefațã pentru Advent I
violet, III
Lectionar
Sof 3,14-18: Domnul se va veseli pentru tine cu cântare de bucurie.
Ps Is 12,2-6: Cântați cu bucurie și veselie cãci mare și sfânt este Domnul.
Fil 4,4-7: Domnul este aproape.
Lc 3,10-18: Și noi, ce trebuie sã facem?


LECTURA I

Slava Domnului străluceşte în toate lucrările sale.

Citire din cartea lui Ben Sirah 42,15-26

15 Vreau să amintesc lucrările Domnului; să povestesc ceea ce am văzut: prin cuvântul său a realizat Domnul lucrările sale. 16 După cum soarele în strălucirea lui luminează fiecare lucru, astfel slava Domnului străluceşte în toate lucrările sale. 17 Nici sfinţii lui Dumnezeu nu sunt în stare să descrie toate minunăţiile creaţiei pe care Domnul atotputernic le-a întemeiat pentru ca universul să rămână trainic spre slava sa. 18 Domnul pătrunde adâncurile abisului ca şi inimile oamenilor şi cunoaşte toate secretele lor. 19 Cel Preaînalt posedă toată ştiinţa, are înaintea ochilor săi toată veşnicia; face cunoscut trecutul şi viitorul şi descoperă tainele lucrurilor ascunse. 20 Nici un gând nu-i scapă, nici un cuvânt nu-i rămâne ascuns. 21 El a realizat capodoperele înţelepciunii sale, el singur există din veşnicie şi până în veşnicie; nimic nu i se poate adăuga şi 22 nimic nu i se poate lua şi nu are nevoie de nici un sfătuitor. 23 Cât sunt de frumoase lucrările lui, până la cea mai mică scânteie pe care o putem observa! 24 Toate există şi rămân pentru totdeauna; toate îl ascultă şi corespund ţelului pentru care au fost făcute. 25 Toate lucrurile se deosebesc unul de altul şi nici unul nu este de prisos. 26 Unul completează calităţile celuilalt. Cine se poate sătura privind măreţia lui Dumnezeu?

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 32,2-3.4-5.6-7.8-9 (R.: 6a)

R.: Prin Cuvântul Domnului a luat fiinţă cerul.

2 Lăudaţi-l pe Domnul cu harpa;

lăudaţi-l cu lăuta cu zece coarde.

3 Cântaţi-i cântare nouă,

însoţiţi strigătele voastre cu cântări alese. R.

 

4 Drept este cuvântul Domnului

şi în toate lucrările sale se arată adevărul.

5 El iubeşte dreptatea şi adevărul,

pământul este plin de bunătatea Domnului. R.

 

6 Prin cuvântul lui a luat fiinţă cerul

şi la glasul său au apărut oştirile sale.

7 El ţine ca într-un burduf apele mării

şi pune stavilă abisului de ape. R.

 

8 Să se teamă de Domnul tot pământul,

în faţa lui să tremure toţi locuitorii lumii.

9 Căci el a spus şi toate s-au făcut,

toate au luat fiinţă la porunca lui. R.

 


ALELUIA In 8,12

(Aleluia) Eu sunt lumina lumii, spune Domnul; cine mă urmează va avea lumina vieţii. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Învăţătorule, fă-mă să văd!

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 10,46-52

În acel timp, 46 pe când Isus, împreună cu ucenicii săi, ieşeau din Ierihon, înconjurat de o mare mulţime, un cerşetor orb, Bartimeu, fiul lui Timeu, şedea pe marginea drumului. 47 Auzind că trece Isus din Nazaret, a început să strige: „Isuse, fiul lui David, fie-ţi milă de mine!” 48 Mulţi se răsteau la el ca să tacă, dar el striga şi mai tare: „Fiul lui David, fie-ţi milă de mine!” 49 Isus s-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l”. L-au chemat deci pe orb şi i-au spus: „Curaj! Ridică-te, te cheamă!” 50 Orbul şi-a aruncat haina la o parte, a sărit în picioare şi a alergat la Isus. 51 Isus l-a întrebat: „Ce vrei să fac pentru tine?” Orbul i-a răspuns: „Rabbuni, fă-mă să văd!” 52 Isus i-a spus: „Mergi, credinţa ta te-a mântuit”. Imediat omul şi-a recăpătat vederea şi l-a urmat pe Isus în drumul său.

Cuvântul Domnului