en-USro-RO

| Login
18 octombrie 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Joi, 18 octombrie 2018

Sfintii zilei
SF. LUCA, ev.
Liturghierul Roman
SF. LUCA, ev.
Liturghie proprie, Gloria, prefațã pentru apostoli II
roșu, P
Lectionar
2Tim 4,10-17ab: Numai Luca este cu mine.
Ps 144: Credincioșii tãi sã facã cunoscute faptele puterii tale, Doamne.
Lc 10,1-9: Secerișul este mare, însã lucrãtorii sunt puțini.
Meditatia zilei
SF. LUCA, ev.

LECTURA I

Respectă ziua Domnului.

Citire din cartea Deuteronomului 5,12-15

Aşa spune Domnul: 12 „Respectă ziua de odihnă ca pe o zi sfântă, aşa cum îţi porunceşte Domnul Dumnezeul tău. 13 Şase zile poţi lucra, te poţi ocupa cu orice muncă. 14 Însă a şaptea zi este de odihnă, zi de sărbătoare în cinstea Domnului Dumnezeului tău. Să nu lucrezi nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău şi nici servitoarea ta; nici boul tău, nici măgarul tău şi nici unul dintre animalele tale, la fel nici străinul care locuieşte în casa ta. Servitorul tău şi servitoarea ta se vor odihni ca şi tine. 15 Să-ţi aminteşti că ai fost sclav în ţara Egiptului şi că Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu puterea mâinii sale şi cu vigoarea braţului său. De aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să ţii ziua de sâmbătă”.

Cuvântul Domnului                      

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 80,3-4.5-6ab.6c-8a.10-11 (R.: 2a)

R.: Cântaţi cu veselie Domnului, el este tăria noastră.

3 Începeţi cântarea, bateţi toba,

sunaţi din harpa cea plăcută şi din alăută.

4 Sunaţi din trâmbiţă la lună nouă,

când revine ziua noastră de sărbătoare. R.

 

5 Aceasta este o lege pentru Israel,

o poruncă a Dumnezeului lui Iacob!

6ab El a orânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif,

când a ieşit din ţara Egiptului. R.

 

6c Atunci am auzit un glas pe care nu-l cunoşteam:

7 „I-am descărcat povara de pe umeri

şi am luat coşul din mâinile lui.

8a În necazul tău ai strigat la mine

şi eu te-am eliberat. R.

 

10 Să nu admiţi nici un alt dumnezeu,

să nu te închini nici unui dumnezeu străin!

11 Eu sunt Domnul Dumnezeul tău,

care te-am scos din ţara Egiptului:

deschide-ţi gura larg şi eu ţi-o voi umple”. R.

 

LECTURA A II-A

Viaţa lui Isus se arată în trupul nostru muritor.

Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 4,6-11

Fraţilor, 6 Dumnezeu care a zis: „Să strălucească lumina în mijlocul întunericului”, el însuşi a strălucit în sufletele noastre, ca să cunoaştem strălucirea gloriei lui Dumnezeu, pe chipul lui Isus Cristos. 7 Noi apostolii ne asemănăm cu acei oameni care poartă o comoară în vase de lut, pentru ca să se arate că puterea extraordinară pe care o avem nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu. 8 Din toate părţile suntem supuşi încercării, dar nu suntem striviţi; suntem în grea cumpănă, dar nu ne pierdem nădejdea; 9 suntem izgoniţi, dar nu părăsiţi; suntem doborâţi la pământ, dar nu nimiciţi. 10 Pretutindeni şi totdeauna purtăm în trupurile noastre moartea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui să se arate în trupurile noastre. 11 Într-adevăr, noi cei vii suntem mereu daţi morţii pentru Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.

Cuvântul Domnului

ALELUIA In 17,17ba

(Aleluia) Cuvântul tău, Doamne, este adevăr; sfinţeşte-ne pe noi prin adevărul acesta. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Fiul Omului este stăpân şi peste sâmbătă.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,23–3,6

23 Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printr-un lan de grâu. Şi, în mers, ucenicii săi au început să rupă spice. 24 Fariseii au spus: „Iată ce fac în zi de sâmbătă! Acest lucru nu e permis”. 25 Isus le-a răspuns: „N-aţi citit niciodată ce a făcut David când era strâmtorat şi flămând, el şi însoţitorii săi? 26 În timpul marelui preot Abiatar, el a intrat în casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile pregătite pentru ofrandă, pe care numai preoţii aveau voie să le mănânce, şi a dat şi însoţitorilor săi”. 27 Şi Isus a continuat: „Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă, 28 iar Fiul Omului este stăpân şi peste sâmbătă”. 3,1 Altă dată Isus a intrat într-o sinagogă; acolo era un om care avea o mână paralizată. 2 Fariseii îl pândeau pe Isus, să vadă dacă îl va vindeca în zi de sâmbătă şi astfel să îl poată acuza. 3 Isus a spus omului care avea mâna paralizată: „Vino şi stai în mijloc”. 4 Apoi s-a adresat celorlalţi: „În zi de sâmbătă este permis să faci bine, sau să faci rău? Să salvezi o viaţă, sau să o laşi să se piardă?” Dar ei tăceau. 5 Atunci, privindu-i cu mânie, rând pe rând pe cei din jur, mâhnit din cauza împietririi inimii lor, i-a spus omului: „Întinde-ţi mâna!” Omul şi-a întins mâna şi ea s-a vindecat. 6 După ce au ieşit, fariseii s-au întrunit cu adepţii lui Irod şi s-au sfătuit cum să-l dea la moarte pe Isus.

Cuvântul Domnului

 

sau forma scurtă:

 

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 2,23-28

23 Într-o zi de sâmbătă, Isus trecea printr-un lan de grâu. Şi, în mers, ucenicii săi au început să rupă spice. 24 Fariseii au spus: „Iată ce fac în zi de sâmbătă! Acest lucru nu e permis”. 25 Isus le-a răspuns: „N-aţi citit niciodată ce a făcut David când era strâmtorat şi flămând, el şi însoţitorii săi? 26 În timpul marelui preot Abiatar, el a intrat în casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile pregătite pentru ofrandă, pe care numai preoţii aveau voie să le mănânce, şi a dat şi însoţitorilor săi”. 27 Şi Isus a continuat: „Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă, 28 iar Fiul Omului este stăpân şi peste sâmbătă”.

Cuvântul Domnului