en-USro-RO

| Login
23 octombrie 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Marți, 23 octombrie 2018

Sfintii zilei
Sf. Ioan din Capistrano, pr. *
Liturghierul Roman
Marți din sãptãmâna a 29-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (alb), I
Lectionar
Ef 2,12-22: El este pacea noastrã, cel care a fãcut din douã una.
Ps 84: Tu, Doamne, ești pentru noi izvor de pace!
Lc 12,35-38: Fericiți acei servitori pe care stãpânul îi gãsește veghind atunci când se întoarce!

Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 29-a de peste an

LECTURA I

A văzut tot pământul biruinţa Dumnezeului nostru.

Citire din cartea profetului Isaia 52,7-10

7 Cât de plăcut este să vezi peste munţi paşii celui care vesteşte pacea, ai celui care aduce vestea cea bună, vestea mântuirii, să vezi pe crainicul care dă de ştire Sionului: „Dumnezeul tău este împărat!” 8 Ascultaţi glasul străjerilor, căci răsună chemarea lor; e un strigăt de bucurie; ei îl văd cu ochii lor pe Domnul care se întoarce în Sion. 9 Izbucniţi în strigăte de bucurie, voi, ruine ale Ierusalimului, căci Domnul mângâie pe poporul său şi răscumpără Ierusalimul. 10 Domnul şi-a arătat puterea braţului său în ochii tuturor popoarelor; de la un capăt la altul al pământului, toţi vor vedea mântuirea adusă de Dumnezeul nostru.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 95,1-2a.2b-3.7-8a.10 (R.: 3)

R.: Vestiţi tuturor popoarelor lucrările minunate ale Domnului.

1 Cântaţi Domnului un cântec nou!

Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!

2a Cântaţi Domnului, binecuvântaţi numele lui! R.

 

2b Vestiţi din zi în zi mântuirea lui.

3 Vestiţi neamurilor slava lui,

vestiţi tuturor popoarelor minunile sale. R.

 

7 Daţi Domnului, voi familiile popoarelor,

daţi Domnului slavă şi cinste!

8a Daţi Domnului slavă, preamăriţi numele său! R.

 

10 Spuneţi printre neamuri: „Domnul stăpâneşte!”

El a aşezat pământul pe temelii solide

ca să nu se clatine.

El va judeca popoarele cu dreptate. R.

ALELUIA Cf. Mt 10,7

(Aleluia) Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, spune Domnul,

vestiţi pacea tuturor popoarelor. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Predicaţi evanghelia la toată făptura.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 16,15-20

În acel timp, Isus înviat s-a arătat celor unsprezece ucenici şi le-a spus: 15 „Mergeţi în lumea întreagă, predicaţi evanghelia la toată făptura. 16 Cine va crede şi va fi botezat se va mântui, iar cine va refuza credinţa va fi osândit. 17 Acestea sunt semnele care vor însoţi pe cei care cred: în numele meu vor alunga demoni; vor vorbi limbi noi; 18 chiar dacă vor bea otravă nu le va dăuna; peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi ei se vor vindeca”. 19 Domnul Isus, după ce le-a vorbit, s-a înălţat la cer şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu. 20 Iar ei au plecat să predice pretutindeni. Domnul Isus lucra în ei şi întărea cuvântul prin semnele care urmau.

Cuvântul Domnului