en-USro-RO

| Login
17 octombrie 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Miercuri, 17 octombrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m. **; Osea, profet
Liturghierul Roman
Sf. Ignațiu din Antiohia, ep. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Fil 3,17-4,1: Patria noastrã este în ceruri 
Ps 33: Domnul mã elibereazã de orice teamã 
In 12,24-26: Dacã bobul de grâu, care cade în pãmânt, moare, aduce rod mult.
Meditatia zilei
Sf. Ignațiu din Antiohia, ep. m. **

LECTURA I

Veţi înjunghia mielul către seară; voi vedea sângele şi voi trece mai departe.

Citire din cartea Exodului 11,10–12,1-14

În zilele acelea, 10 Moise şi Aron au săvârşit minuni în faţa faraonului, dar Domnul îi împietrise inima, ca să nu dea drumul fiilor lui Israel din ţara sa. 12,1 Atunci Domnul s-a adresat lui Moise şi lui Aron, spunându-le: 2 „Luna aceasta să fie pentru voi cea dintâi, să vă fie prima lună din an. 3 Spune, aşadar, la toată obştea fiilor lui Israel: în ziua a zecea a lunii acesteia să-şi ia fiecare dintre capii familiei un miel, câte un miel de fiecare casă. 4 Dacă vor fi puţini în familie, încât să nu poată mânca mielul întreg, să ia de la vecinul cel mai apropiat atâtea suflete, câte sunt de trebuinţă ca să poată mânca mielul. 5 Mielul să fie de un an, de parte bărbătească şi fără meteahnă. Puteţi lua fie un miel, fie un ied. 6 Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi atunci, în toată adunarea obştii fiilor lui Israel, să fie înjunghiat către seară. 7 Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi uşorii şi tocul de sus al uşii casei în care îl vor mânca. 8 Şi să mănânce, în noaptea aceea, carnea lui friptă la foc; dar să o mănânce cu pâine nedospită şi cu ierburi amare. 9 Nimic din el să nu mâncaţi crud sau fiert în apă, ci trebuie să fie fript pe foc; capul şi picioarele să nu fie despărţite de trup. 10 Să nu lăsaţi nimic din el pentru a doua zi; ceea ce ar rămâne din el pentru a doua zi să fie ars în foc. 11 Să-l mâncaţi astfel: să aveţi coapsele încinse, încălţămintea în picioare şi toiagul în mână. Să-l mâncaţi în grabă, căci este Paştele, adică trecerea Domnului. 12 În noaptea aceea voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la animale, şi îi voi judeca pe toţi zeii Egiptului, eu sunt Domnul! 13 La voi sângele va fi un semn pe casele în care vă veţi afla; voi vedea sângele şi voi trece mai departe, astfel încât nu va fi între voi rană ucigătoare, când voi lovi pământul Egiptului. 14 Ziua aceea să fie o zi de comemorare şi să o celebraţi ca o sărbătoare a Domnului; e o lege veşnică. Să o sărbătoriţi din neam în neam”.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 115,12-13.15-16bc.17-18 (R.: 13)

R.: Voi lua potirul mântuirii şi voi invoca numele Domnului.

sau

Aleluia.

12 Ce-i voi da în schimb Domnului,

pentru tot binele pe care mi l-a făcut?

13 Voi lua potirul mântuirii

şi voi invoca numele Domnului. R.

 

15 Lucru de preţ este în faţa Domnului

moartea slujitorilor săi.

16bc Eu sunt slujitorul tău şi fiul slujnicei tale.

Tu ai sfărâmat lanţurile mele. R.

 

17 Îţi voi aduce jertfă de laudă

şi voi invoca numele Domnului.

18 Voi împlini cele făgăduite Domnului,

de faţă cu tot poporul său. R.

 


ALELUIA In 10,27

(Aleluia) Oile mele ascultă glasul meu, spune Domnul; eu le cunosc pe ele şi ele mă urmează. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Fiul Omului este stăpânul sâmbetei.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 12,1-8

1 Într-o zi de sâmbătă, pe când Isus trecea printr-un lan de grâu, ucenicii săi, fiindu-le foame, au început să rupă spice şi să le mănânce. 2 Văzând aceasta, fariseii i-au zis: „Iată că ucenicii tăi fac ceea ce nu este permis în zi de sâmbătă”. 3 Dar el le-a răspuns: „N-aţi citit ce a făcut David, când el şi însoţitorii săi erau înfometaţi? 4 Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi au mâncat pâinile pentru ofrandă, pe care nici el, nici însoţitorii lui, ci numai preoţii aveau voie să le mănânce. 5 Sau n-aţi citit în Lege că în ziua de sâmbătă preoţii, în templu, calcă repausul de sâmbătă, fără să se facă vinovaţi de ceva? 6 Şi eu vă spun: Aici este vorba de unul mai mare decât templul. 7 Dacă aţi fi înţeles ce vrea să spună acest cuvânt: „Milă vreau şi nu jertfă”, nu i-aţi fi condamnat pe nişte oameni nevinovaţi. 8 Pentru că Fiul Omului este stăpânul sâmbetei”.

Cuvântul Domnului