en-USro-RO

| Login
16 august 2018

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Joi, 16 august 2018

Sfintii zilei
Ss. Ștefan, rege *; Rochus, pelerin
Liturghierul Roman
Joi din sãptãmâna a 19-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde (alb), III
Lectionar
Ez 12,1-12: Pleacã în exil ziua, în vãzul lor!
Ps 77: Iartã, Doamne, fãrãdelegea poporului tãu! 
Mt 18,21-19,1: Nu-ți spun pânã la șapte ori, ci pânã la șaptezeci de ori șapte.
Meditatia zilei
Joi din sãptãmâna a 19-a de peste an

LECTURA I

Iată sângele legământului pe care Domnul îl încheie cu voi.

Citire din cartea Exodului 24,3-8

În zilele acelea, 3 Moise, coborând de pe muntele Sinai, a transmis poporului toate cuvintele Domnului şi toate poruncile; poporul a răspuns într-un singur glas: „Toate cuvintele pe care le-a rostit Domnul le vom împlini!” 4 Moise a scris toate cuvintele Domnului. A doua zi dimineaţă a construit un altar la poalele muntelui şi a ridicat doisprezece stâlpi de piatră, pentru cele douăsprezece triburi ale lui Israel. 5 Apoi i-a pus pe câţiva tineri israeliţi să ofere arderi de tot şi să sacrifice Domnului viţei ca jertfă de pace. 6 Moise a luat jumătate din sânge şi l-a pus în vase, iar cu cealaltă jumătate a stropit altarul. 7 După aceea a luat Cartea Legământului şi a citit poporului din ea. Iar ei au răspuns: „Toate câte le-a spus Domnul le vom face, le vom aduce la îndeplinire!” 8 Moise a luat sângele, a stropit cu el poporul şi a zis: „Iată sângele legământului, pe care Domnul îl încheie cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte!”

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 49,1-2.5-6.14-15 (R.: cf. 14a)

R.: Primeşte, Doamne, jertfa noastră de laudă!

1 Dumnezeu, Domnul Dumnezeu vorbeşte,

el cheamă pământul de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui.

2 Din Sion, coroana frumuseţii,

Domnul apare într-un nimb de strălucire. R.

 

5 „Strângeţi în faţa mea pe credincioşii mei

care au pecetluit legământul cu mine printr-o jertfă!

6 Cerurile vor vesti dreptatea lui;

însuşi Dumnezeu este judecătorul. R.

 

14 Adu lui Dumnezeu jertfă de laudă

şi împlineşte făgăduinţele făcute Celui Preaînalt.

15 Cheamă-mă în ziua necazului: eu te voi salva, iar tu mă vei cinsti”. R.

 


ALELUIA Iac 1,21

(Aleluia) Primiţi cu umilinţă cuvântul semănat în voi, căci el poate să vă mântuiască. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Lăsaţi neghina şi grâul să crească împreună până la seceriş.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,24-30

În acel timp, Isus a spus mulţimii această parabolă: 24 „Împărăţia cerurilor este asemenea unui om care a semănat sămânţă bună în ogorul său. 25 Dar în timp ce toţi dormeau, a venit duşmanul său şi a semănat neghină printre grâu şi s-a dus. 26 Când a crescut paiul şi a dat în spic, atunci s-a văzut şi neghina. 27 Servitorii au mers la stăpân şi i-au spus: «Stăpâne, n-ai semănat oare sămânţă bună în ogorul tău? De unde are atunci neghină?» 28 El le-a răspuns: «Un duşman a făcut aceasta!» Servitorii i-au zis: «Vrei să mergem să o plivim?» 29 Dar el a răspuns: «Nu, ca nu cumva plivind neghina să smulgeţi o dată cu ea şi grâul. 30 Lăsaţi-le să crească împreună până la seceriş. În timpul seceratului voi spune secerătorilor: Pliviţi întâi neghina, legaţi-o în snopi ca să o ardem, iar grâul adunaţi-l în hambarul meu»”.

Cuvântul Domnului