en-USro-RO

| Login
13 noiembrie 2019

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Miercuri, 13 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Augustina (Livia), cãlug.
Liturghierul Roman
Miercuri din sãptãmâna a 32-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, IV
Lectionar
Înț 6,1-11: Ascultați, regilor, și înțelegeți!
Ps 81: Ridicã-te, Dumnezeule, și judecã pãmântul.
Lc 17,11-19: Nu s-a gãsit cine sã se întoarcã și sã-l glorifice pe Dumnezeu decât acest strãin?

Meditatia zilei
Miercuri din sãptãmâna a 32-a de peste an

LECTURA I

Norul a acoperit cortul întâlnirii şi slava Domnului a umplut locuinţa.

Citire din cartea Exodului 40,16-21.34-38

În zilele acelea, 16 Moise a făcut toate aşa cum îi poruncise Domnul. 17 În anul al doilea după ieşirea din Egipt, în prima zi a lunii întâi a fost ridicat cortul lui Dumnezeu. 18 Moise a ridicat cortul astfel: i-a pus tălpile, grinzile şi scândurile şi a înfipt stâlpii. 19 Deasupra cortului a întins acoperişul aşa cum îi poruncise Domnul. 20 A luat tablele legii şi le-a pus în arcă. A aşezat pârghiile în verigile arcei şi i-a pus capacul deasupra. 21 A dus arca în cort şi a întins perdeaua ca să acopere arca, aşa cum îi prescrisese Domnul. 34 Norul a acoperit cortul întâlnirii şi slava Domnului a umplut cortul. 35 Moise nu putea pătrunde în cortul întâlnirii din cauza norului care stătea deasupra lui şi a slavei Domnului care umplea cortul. 36 După fiecare oprire, când norul se ridica şi se îndepărta de cort, fiii lui Israel porneau la drum. 37 Dacă norul nu se ridica, ei rămâneau pe loc, până în ziua în care se ridica norul. 38 În timpul zilei norul Domnului rămânea deasupra cortului, iar noaptea era în nor un foc strălucitor, pe care îl putea vedea întregul Israel. Aşa a fost în tot timpul călătoriei lor.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 83,3.4.5-6a şi 8a.11 (R.: 2)

R.: Doamne, Dumnezeul nostru, cât de plăcut este în casa ta!

3 Sufletul meu suspină şi se topeşte de dorul casei Domnului,

inima mea şi trupul meu tresaltă de bucurie

când îmi aduc aminte de Dumnezeul cel viu. R.

 

4 Până şi pasărea îşi găseşte un adăpost

şi rândunica un cuib pentru puii săi;

altarele tale, stăpâne al universului,

împăratul meu şi Dumnezeul meu! R.

 

5 Fericiţi sunt cei care locuiesc în casa ta,

pentru că te pot lăuda mereu.

6a Fericiţi sunt cei care îşi află tăria în tine.

8a Pe măsură ce se apropie de casa ta, le creşte înflăcărarea. R.

 

11 Căci pentru mine mai mult face o zi în lăcaşurile tale,

decât o mie de zile în altă parte;

prefer să stau în pragul casei Dumnezeului meu,

decât să locuiesc în casele păcătoşilor. R.

 


ALELUIA cf. Fap 16,14b

(Aleluia) Deschide, Doamne, inimile noastre, ca să pătrundă în ele cuvântul Fiului tău. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Pescarii aleg peştii buni în coşuri iar pe cei răi îi aruncă.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,47-53

În acel timp, Isus a spus mulţimii: 47 „Împărăţia cerurilor se mai poate asemăna cu un năvod aruncat în mare, care strânge tot felul de peşti. 48 Când s-a umplut, pescarii îl trag la ţărm, se aşază şi aleg peştii buni în coşuri iar pe cei răi îi aruncă. 49 Tot aşa va fi şi la sfârşitul lumii: îngerii vor veni şi vor despărţi pe cei răi de cei drepţi, 50 şi-i vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo vor plânge şi vor scrâşni din dinţi. 51 Aţi înţeles toate acestea?” Ei au răspuns: „Da!” 52 Apoi le-a zis: „Orice cărturar care a devenit ucenic al împărăţiei cerurilor este asemenea gospodarului care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi”. 53 Când a terminat de spus aceste parabole Isus a plecat mai departe.

Cuvântul Domnului