en-USro-RO

| Login
12 noiembrie 2019

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Marți, 12 noiembrie 2019

Sfintii zilei
Ss. Iosafat, ep. m. **; Cristian, m.
Liturghierul Roman
Sf. Iosafat, ep. m. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P, LP
Lectionar
Ef 4,1-7.11-13: Au primit lucrarea slujirii spre edificarea trupului lui Cristos 
Ps 1: Cel drept își gãsește plãcerea în legea Domnului 
In 17,20-26: Tatã, vreau ca acolo unde sunt eu sã fie cu mine și cei pe care mi i-ai dat!
Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 32-a de peste an

FORMAT AUDIO

LECTURA I

Voi face să cadă o ploaie de pâine din cer.

Citire din cartea Exodului 16,2-4.12-15

În zilele acelea, 2 întreaga comunitate a fiilor lui Israel cârtea în pustiu împotriva lui Moise şi a fratelui său Aron. 3 Fiii lui Israel le-au zis: „Mai bine am fi murit de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele cu carne şi când mâncam pâine pe săturate. Voi ne-aţi scos în acest pustiu ca să murim de foame noi toţi care suntem adunaţi aici”. 4 Domnul i-a zis lui Moise: „Iată, voi face să cadă o ploaie de pâine din cer, iar poporul să iasă zilnic, ca să-şi adune cât îi trebuie pentru o zi. Astfel îi voi pune la încercare, ca să văd dacă ascultă sau nu de Legea mea. 12 Am auzit cârtirea fiilor lui Israel; spune-le: «După asfinţitul soarelui veţi avea carne din belşug şi dimineaţa veţi mânca pâine pe săturate. Veţi recunoaşte atunci că eu, Domnul, sunt Dumnezeul vostru»”. 13 În aceeaşi seară a venit un stol de prepeliţe care a acoperit câmpia, iar a doua zi dimineaţa era un strat de rouă în jurul taberei. 14 Când stratul de rouă s-a ridicat, a rămas pe suprafaţa pustiului o crustă fină, ceva mărunt ca boabele de chiciură pe pământ. 15 Când au văzut aceasta, fiii lui Israel şi-au zis unul către altul: „Manhu?”, ceea ce înseamnă: „Ce-i aceasta?”, căci nu ştiau ce era. Moise le-a zis: „Aceasta este pâinea pe care Domnul v-o dă să o mâncaţi!”

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL 77,3 şi 4bc.23-24.25 şi 54 (R.: 24b)

R.: Tu ne dai, Doamne, pâine din ceruri.

3 Ceea ce am auzit,

ceea ce ne-au povestit părinţii noştri,

4bc vom vesti generaţiei viitoare,

faptele glorioase ale Domnului,

puterea şi minunile pe care el le-a făcut. R.

 

23 El a poruncit norilor de sus

şi a deschis porţile cerului:

24 pentru a-i hrăni, a plouat peste ei mană,

le-a dat pâine din ceruri. R.

 

25 Au mâncat cu toţii pâinea celor tari;

Domnul le-a trimis hrană din belşug.

54 I-a condus în ţara sa sfântă,

la muntele pe care l-a cucerit cu mâna lui. R.

 

LECTURA A II-A

Însuşiţi-vă purtarea omului nou, care a fost creat după chipul lui Dumnezeu.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 4,17.20-24

Fraţilor, 17 vă spun şi vă îndemn în numele Domnului: nu vă mai purtaţi ca păgânii, care se lasă conduşi de gândurile lor deşarte. 20 Aceasta nu corespunde cu ceea ce aţi învăţat de la Cristos; 21 voi aţi auzit de el şi aţi fost instruiţi conform adevărului care este Isus însuşi; 22 trebuie să o rupeţi cu purtarea de altădată, cu omul cel vechi din voi, care a fost corupt de poftele înşelătoare. 23 Înnoiţi-vă duhul şi felul vostru de a gândi. 24 Însuşiţi-vă purtarea omului nou, care a fost creat într-adevăr drept şi sfânt după chipul lui Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

 

ALELUIA Mt 4,4b

(Aleluia) Nu numai cu pâine trăieşte omul,

dar şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Cine vine la mine nu va flămânzi şi cine crede în mine nu va înseta niciodată.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,24-35

În acel timp, 24 când mulţimea a văzut că Isus nu este acolo, nici ucenicii lui, au intrat şi ei în bărcile cele mici şi au venit la Cafarnaum, căutându-l pe Isus. 25 Şi găsindu-l dincolo de mare, i-au zis: „Învăţătorule, când ai venit aici?” 26 Isus le-a răspuns: „Adevăr, adevăr vă zic: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat pâine şi v-aţi săturat. 27 Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul Omului, el, pe care l-a pecetluit Dumnezeu Tatăl”. 28 Atunci au zis: „Ce trebuie să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” 29 Isus a răspuns: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeţi în acela pe care l-a trimis el”. 30 Atunci l-au întrebat: „Ce semn faci tu, ca să vedem şi să credem în tine? Ce vei face? 31 Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, precum este scris: «Pâine din cer le-a dat lor să mănânce»”. 32 Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun, nu Moise v-a dat pâinea coborâtă din cer, ci Tatăl meu vă dă adevărata pâine venită din cer. 33 Pâinea lui Dumnezeu este aceea care coboară din cer şi dă viaţă lumii”. 34 Au spus către el: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta”. Şi Isus le-a zis: 35 „Eu sunt pâinea vieţii: cel care vine la mine nu va flămânzi şi cine crede în mine nu va înseta niciodată”.

Cuvântul Domnului