en-USro-RO

| Login
8 decembrie 2019

Lectionarul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Duminică, 8 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Narcisa, fc.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 2-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefațã pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 11,1-10: El îi va judeca pe cei sãraci cu dreptate.
Ps 71: În zilele lui, va înflori dreptatea și multã pace.
Rom 15,4-9: Cristos i-a mântuit pe toți oamenii.
Mt 3,1-12: Convertiți-vã, pentru cã s-a apropiat împãrãția cerurilor!

LECTURA I

Frumuseţea ta este desăvârşită, datorită strălucirii cu care te-am înzestrat; iar tu ai ajuns o prostituată.

Citire din cartea profetului Ezechiel 16,1-15.60.63

1 Domnul mi-a adresat aceste cuvinte: 1 „Fiul omului, fă cunoscute Ierusalimului fărădelegile sale, 3 şi spune-i: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către Ierusalim: Tu te-ai născut şi te tragi din ţara Canaanului: tatăl tău era amorit, iar mama hitită. 4 La naştere, în ziua în care ai venit pe lume, nu ţi s-a tăiat ombilicul, n-ai fost scăldat în apă, ca să fii curat, n-ai fost frecat cu sare, şi nici înfăşat în scutece. 5 Nimeni nu s-a uitat cu bunăvoinţă la tine, ca să-ţi dea, din milă, măcar una dintre aceste îngrijiri, ci ai fost aruncat pe câmp, cu dezgust, în ziua naşterii tale. 6 Eu am trecut pe lângă tine şi te-am văzut zbătându-te în sânge. Când erai în această stare ţi-am zis: Vreau să trăieşti. 7 Te-am făcut să creşti ca iarba câmpului. Tu ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns în floarea tinereţii, pieptul tău s-a dezvoltat, părul ţi-a crescut bogat. Dar erai complet goală. 8 Atunci am trecut pe lângă tine şi am văzut că ai ajuns la vârsta dragostei. Am întins peste tine haina mea şi ţi-am acoperit goliciunea; ţi-am jurat credinţă şi am încheiat un legământ cu tine, spune Domnul Dumnezeu, şi ai devenit a mea. 9 Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine şi te-am uns cu miresme, 10 te-am îmbrăcat cu haine brodate, ţi-am pus în picioare încălţăminte din piele fină, te-am încins cu un brâu de in şi te-am îmbrăcat cu mătase. 11 Te-am împodobit cu pietre scumpe, ţi-am pus brăţări la mâini şi salbă la gât; 12 ţi-am pus o verigă frumoasă în nas şi cercei la urechi, iar pe cap o cunună splendidă. 13 Erai împodobită cu aur şi argint, îmbrăcată cu in scump, cu mătase şi broderii. Cea mai bună făină, mierea şi untdelemnul erau hrana ta. Te-ai făcut din ce în ce mai frumoasă şi ai ajuns chiar regină. 14 Faima ta s-a răspândit între popoare, din cauza frumuseţii tale, care era desăvârşită, datorită strălucirii cu care eu te-am înzestrat, spune Domnul Dumnezeu. 15 Însă tu te-ai încrezut prea mult în frumuseţea ta şi, la adăpostul faimei tale, ai ajuns o prostituată, împărţind graţiile tale oricărui trecător, lăsându-te în voia orişicui. 60 Cu toate acestea eu îmi voi aminti de legământul pe care l-am încheiat cu tine în vremea tinereţii tale şi voi încheia cu tine un legământ veşnic. 63 Îţi vei aminti şi te vei ruşina şi, de ruşine, nu vei mai îndrăzni să-ţi deschizi gura, când îţi voi ierta tot ce ai făcut», spune Domnul Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

 

sau, la alegere:

 

LECTURA I

Îmi voi aminti de legământul pe care l-am încheiat cu tine şi tu vei fi cuprinsă de ruşine.

Citire din cartea profetului Ezechiel 16,59-63

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: 59 „Mă voi purta cu tine aşa cum te-ai purtat tu: Tu ai dispreţuit jurământul de credinţă şi ai călcat legământul. 60 Cu toate acestea eu îmi voi aminti de legământul pe care l-am încheiat cu tine în vremea tinereţii tale şi voi încheia cu tine un legământ veşnic. 61 Tu îţi vei aminti de purtarea ta şi vei fi cuprinsă de ruşine, când vei primi la tine pe surorile tale mai mari, precum şi pe cele mai mici şi pe care ţi le voi da ca fiice, dar nu pentru că tu ai fi respectat legământul. 62 Voi încheia legământul meu cu tine, ca tu să ştii că eu sunt Domnul. 63 Îţi vei aminti şi te vei ruşina şi, de ruşine, nu vei mai îndrăzni să-ţi deschizi gura, când îţi voi ierta tot ce ai făcut», spune Domnul Dumnezeu”.

Cuvântul Domnului

 

PSALMUL RESPONSORIAL Is 12,2-3.4bcd. 5-6 (R.: cf. 3)

R.: Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii!

2 Iată, Dumnezeu este mântuitorul meu:

voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic,

căci Domnul este tăria şi lauda mea, în el am aflat mântuirea.

3 Cu bucurie veţi scoate apă din izvoarele mântuirii. R.

 

4bcd Şi veţi spune atunci:

„Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele lui,

vestiţi printre neamuri

lucrările sale. R.

 

5 Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri minunate;

să ştie aceasta tot pământul.

6 Strigaţi cu bucurie şi veselie, locuitori ai Sionului,

căci Dumnezeu este în mijlocul vostru. R.

 

ALELUIA 1Tes 2,13

(Aleluia) Primiţi cuvântul lui Dumnezeu,

căci nu este un cuvânt omenesc,

ci, într-adevăr, Dumnezeu este cel care vă vorbeşte. (Aleluia)

 

EVANGHELIA

Din cauza împietririi inimii voastre v-a dat voie Moise să vă lăsaţi soţiile; însă la început n-a fost aşa.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 19,3-12

În acel timp, 3 câţiva farisei s-au apropiat de Isus pentru a-l prinde în vorbă; ei l-au întrebat: „Este oare îngăduit unui om să-şi lase soţia pentru orice motiv?” 4 El le-a răspuns: „N-aţi citit că la început Creatorul oamenilor i-a creat bărbat şi femeie 5 şi le-a zis: De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu soţia sa, şi amândoi vor fi un singur trup? 6 Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă!” 7 Ei i-au obiectat: „Atunci pentru ce a poruncit Moise ca, înainte de a fi lăsată, să i se dea femeii dovadă de divorţ?” 8 Isus le-a răspuns: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a dat voie Moise să vă lăsaţi soţiile; însă la început nu era aşa. 9 Vă spun, aşadar: Cine îşi lasă soţia, în afara cazului că trăieşte nelegitim cu ea, pentru a se căsători cu alta, comite adulter”. 10 Atunci ucenicii i-au spus: „Dacă aceasta este situaţia bărbatului faţă de femeie, nu face să te mai căsătoreşti”. 11 El însă le-a răspuns: „Nu toţi înţeleg acest cuvânt, ci numai cei cărora le este dat. 12 Există oameni incapabili de căsătorie, pentru că au defect din naştere; alţii pentru că au fost mutilaţi de către oameni; alţii au ales de bunăvoie să nu se căsătorească, pentru împărăţia lui Dumnezeu. Cine poate înţelege, să înţeleagă!”

Cuvântul Domnului