Miercuri din Săptămâna a III-a din Postul Mare
Ant. la intrare
Condu-mi paşii după cuvântul tău
şi nu lăsa să mă stăpânească nici o nelegiuire. Cf. Ps 118,133
RUGĂCIUNEA ZILEI
Dă-ne, te rugăm, Doamne, harul,
ca, întăriţi prin ţinerea postului de patruzeci de zile
si hrăniţi cu cuvântul tău, să-ţi fim mereu devotaţi cu toată fiinţa,
printr-o sfântă înfrânare, şi să devenim tot mai mult o inimă şi un suflet în rugăciune.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.
ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne,
să primeşti rugăciunile poporului tău,
împreună cu oferirea acestor jertfe,
şi să ne aperi de orice primejdie pe noi,
cei care celebrăm tainele tale.
Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtăşanie
Mi-ai arătat cărarea vieţii,
mă vei umple de bucurie cu faţa ta, Doamne! Cf. Ps 15,11
DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Ospăţul ceresc din care ne-am împărtăşit
să ne sfinţească, Doamne,
şi, curăţându-ne de toate greşelile,
să ne pregătească să primim făgăduinţele cereşti.
Prin Cristos, Domnul nostru.