Marţi din Săptămâna a IV-a din Postul Mare
Ant. la intrare
Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la apă, spune Domnul;
chiar dacă nu aveţi cu ce plăti,
veniţi şi beţi cu bucurie! Cf. Is 55,1
RUGĂCIUNEA ZILEI
Acest timp sfânt de pocăinţă şi de rugăciune
să pregătească, Doamne, inimile credincioşilor tăi,
pentru a primi cum se cuvine misterul pascal
şi a vesti lumii bucuria mântuirii.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.
ASUPRA DARURILOR
Doamne, noi îţi oferim
darurile pe care le-am primit de la tine;
ele să fie semn de recunoştinţă
pentru tot ce ai creat în folosul vieţii noastre pieritoare
şi să devină pentru noi tămăduire
spre viaţa fără de moarte.
Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtăşanie
Domnul este păstorul meu,
nu voi duce lipsă de nimic;
el mă paşte pe păşuni verzi,
mă conduce la ape de odihnă. Ps 22,1-2
DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm, Doamne, ca aceste taine cereşti
să ne purifice şi să ne reînnoiască inima şi mintea,
ca, astfel, şi trupurile noastre să primească întărire
pentru viaţa de acum şi pentru cea viitoare.
Prin Cristos, Domnul nostru.