DUMINICA A IV-A A PASTELUI
Ant. la intrare
Pământul este plin de îndurarea Domnului;
prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile, aleluia. Ps 32,5-6
RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule atotputernic şi veşnic,
călăuzeşte-ne spre bucuriile cereşti,
pentru ca şi smerenia turmei să ajungă acolo
unde a intrat Cristos, bunul păstor, mergând biruitor înaintea ei.
El, care, fiind Dumnezeu.
ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne, dă-ne harul,
să-ţi aducem necontenit mulţumiri prin aceste taine pascale,
pentru ca ele, continuând în noi lucrarea mântuirii,
să ne fie izvor de bucurie veşnică.
Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtăşanie
A înviat păstorul cel bun, care şi-a dat viaţa pentru oile sale
şi a binevoit să moară pentru turma sa, aleluia!
DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Dumnezeule, bunule păstor,
priveşte cu îndurare la turma pe care ai răscumpărat-o
cu sângele nepreţuit al Fiului tău
şi binevoieşte a o călăuzi la păşunile cereşti.
Prin Cristos, Domnul nostru.