25 decembrie NAŞTEREA DOMNULUI SOLEMNITATE
Liturghia de noapte
Ant. la intrare
Domnul mi-a spus:
„Fiul meu eşti tu, eu astăzi te-am născut”. Ps 2,7
sau:
Să ne bucurăm cu toţii în Domnul,
căci Mântuitorul nostru s-a născut în lume.
Astăzi a coborât din cer la noi pacea adevărată.
RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule,
tu ai luminat această noapte preasfântă
cu strălucirea lui Cristos, lumina cea adevărată.
Dă-ne, te rugăm, harul
să cunoaştem încă de pe pământ tainele luminii sale,
ca să ne desfătăm cu plinătatea bucuriei lui în ceruri.
El, care, fiind Dumnezeu.
ASUPRA DARURILOR
Plăcută să-ţi fie, te rugăm, Doamne,
jertfa sărbătorii de astăzi,
ca, prin acest minunat schimb de daruri,
să îmbrăcăm chipul dumnezeiesc al aceluia
în care este unită cu tine firea noastră omenească.
El, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor.
Ant. la Împărtăşanie
Cuvântul s-a făcut trup
şi am văzut gloria lui. In 1,14
DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Doamne, Dumnezeul nostru,
sărbătorind cu bucurie naşterea Mântuitorului,
te rugăm să ne dai harul, ca, printr-o viaţă sfântă,
să ne învrednicim a fi părtaşi de gloria lui.
El, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor.