PREASFÂNTUL TRUP ŞI SÂNGE AL LUI CRISTOS
Ant. la intrare
I-a hrănit cu cel mai bun grâu
şi i-a săturat cu miere din stâncă. Cf. Ps 80,17
RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule,
care ne-ai lăsat în acest sacrament minunat
amintirea pătimirilor tale, fă-ne, te rugăm,
să cinstim astfel sfântul mister al trupului şi sângelui tău,
încât să simţim necontenit în noi, roadele răscumpărării tale.
Tu, care, fiind Dumnezeu.
ASUPRA DARURILOR
Te rugăm, Doamne,
să-i dăruieşti cu bunătate Bisericii tale unitatea şi pacea,
pe care le semnifică, în chip tainic,
darurile oferite pe altar.
Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtăşanie
Cine mănâncă trupul meu
şi bea sângele meu
rămâne în mine şi eu în el, spune Domnul. In 6,56
DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm, Doamne,
să ne dăruieşti harul
de a ne bucura pe deplin, în veşnicie, de dumnezeirea ta,
pentru că primirea trupului şi sângelui tău preţios
este, în viaţa pământească, tainica pregustare a acestei bucurii.
Tu, care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.