en-USro-RO

| Login
Monday, June 18, 2018

Liturghierul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

Calendarul zilei

Luni, 18 iunie 2018

Sfintii zilei
Ss. Marcu și Marcelian, m.
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 11-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, III
Lectionar
1Rg 21,1-16: L-au scos pe Nabot din cetate, l-au bãtut cu pietre și el a murit.
Ps 5: Ia aminte, Doamne, la suspinul meu!
Mt 5,38-42: Eu însã vã spun: sã nu vã împotriviți celui rãu.

Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 11-a de peste an

13 septembrie
Sf. Ioan Gură de Aur, ep. înv. **


Ant. la intrare 
Cei învăţaţi vor străluci ca lumina cerului
şi cei care îi învaţă pe cei mulţi dreptatea
vor fi precum stelele în vecii vecilor.                     Cf. Dan 12,3.

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule,
tăria celor ce nădăjduiesc în tine,
care ai voit ca sfântul episcop Ioan Gură de Aur
să strălucească printr-o minunată elocvenţă şi prin tărie în încercări,
dă-ne, te rugăm, harul,
să fim şi noi luminaţi de învăţătura lui
şi întăriţi de exemplul lui de răbdare neînvinsă.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR
Să-ţi fie plăcută, Dumnezeule,
jertfa pe care ţi-o aducem din toată inima,
astăzi, când celebrăm amintirea sfântului Ioan Gură de Aur
şi când, după îndemnul lui,
ne dăruim şi pe noi înşine cu totul ţie, lăudându-te într-un glas.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie
 
Noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, pe Cristos,
puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu.         Cf. 1Cor 1,23-24

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Dă-ne, te rugăm, Dumnezeule îndurător, harul,
ca tainele pe care le-am primit,
celebrând amintirea sfântului Ioan Gură de Aur,
să ne întărească în iubirea ta
şi să ne facă mărturisitori fideli ai adevărului tău.
Prin Cristos, Domnul nostru.