en-USro-RO

| Login
24 octombrie 2020

Liturghierul Roman

Timpul Adventului
 
Timpul Crăciunului
 
Timpul Postului Mare
 
Săptămâna Sfântă
 
Sfântul Triduum Pascal
 
Timpul Pascal
 
Timpul de peste an
 
Sfinţii
 

4 octombrie
Sfântul Francisc din Assisi **


Ant. la intrare 
Sfântul Francisc, omul lui Dumnezeu,
şi-a părăsit casa, s-a lepădat de moştenire,
lipsit şi sărac s-a făcut,
dar Domnul l-a înălţat.

RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule,
care i-ai dat sfântului Francisc, darul
să devină asemenea chipului lui Cristos,
prin sărăcie şi umilinţă,
dă-ne, te rugăm, harul,
ca, umblând pe cărările lui,
să-l putem urma pe Fiul tău
şi să ne unim cu tine într-o iubire plină de bucurie.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.

ASUPRA DARURILOR
Aducând înaintea ta, Doamne, darurile noastre,
te rugăm să ne pregăteşti cum se cuvine
pentru a celebra misterul crucii
de care sfântul Francisc s-a apropiat
cu atâta înflăcărare.
Prin Cristos, Domnul nostru.

Ant. la Împărtăşanie
 
Fericiţi cei săraci în duh,
pentru că a lor este împărăţia cerurilor!                                 Mt 5,3

DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Prin aceste daruri sfinte pe care le-am primit,
te rugăm, Doamne, să ne dai harul,
ca, imitând iubirea şi râvna apostolică a sfântului Francisc,
să primim în noi roadele iubirii tale
şi să le împărtăşim cu generozitate spre mântuirea tuturor.
Prin Cristos, Domnul nostru.