DUMINICA A XXI-A DE PESTE AN
Ant. la intrare
Pleacă-ţi, Doamne, urechea şi răspunde-mi!
Mântuieşte-l, Dumnezeule, pe slujitorul tău,
care şi-a pus încrederea în tine.
Ai milă de mine, Doamne, către tine strig toată ziua. Cf. Ps 85,1-3
RUGĂCIUNEA ZILEI
Dumnezeule, care uneşti într-o singură voinţă cugetele
celor ce cred în tine, dă-i poporului tăuharul să iubească
ceea ce porunceşti şi să dorească ceea ce făgăduieşti,
pentru ca, în nestatornicia lumii acesteia, inimile noastre
să fie ancorate acolo unde se află adevăratele bucurii.
Prin Domnul nostru Isus Cristos.
ASUPRA DARURILOR
Prin jertfa pe care Cristos a adus-o o dată pentru totdeauna,
tu ai făcut din noi, Doamne, fiii tăi, dobândindu-ţi
un popor sfânt; binevoieşte a revărsa
asupra Bisericii tale darul unităţii şi al păcii.
Prin Cristos, Domnul nostru.
Ant. la Împărtăşanie
Tu saturi pământul, Doamne,
cu rodul lucrărilor tale, din pământ scoţi
pâinea şi vinul ce înveselesc inima omului. Cf. Ps 103,1315
sau:
Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu
are viaţa veşnică,
şi eu îl voi învia în ziua de apoi, spune Domnul, In 6,54
DUPĂ ÎMPĂRTĂŞANIE
Te rugăm, Doamne, ca îndurarea ta să lucreze în noi
şi să ne vindece pe deplin; transformă-ne şi înflăcărează-ne
cu iubirea ta, ca să putem să-ţi fim plăcuţi în toate.
Prin Cristos, Domnul nostru.