en-USro-RO

| Login
14 decembrie 2019

Calendarul zilei

Sâmbătă, 14 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghierul Roman
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
alb, P
Lectionar
1Cor 2,1-10a: Noi vorbim de înțelepciunea tainicã a lui Dumnezeu
Ps 36: Gura celui drept exprimã înțelepciunea 
Lc 14,25-33: Fiecare dintre voi care nu renunțã la tot ceea ce are nu poate fi discipolul meu.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent

Tob 3,1-11.24-25; Ps 24; Mc 12,18-27

 

Pasajul evanghelic de astăzi vorbeşte despre înviere, în schimb, prima lectură evocă pentru mine pătimirea Domnului şi, mai precis, rugăciunea plină de nelinişte din Ghetsemani. Şi rugăciunea plină de nelinişte a lui Tobia ne dă adevăratul sens şi pentru evanghelie şi ne ajută să întrevedem că izvorul învierii este inima lui Isus.

Nu trebuie să concepem învierea ca un fenomen material, sau doar ca un eveniment fizic, un trup mort care redevine viu. Noul Testament ne arată învierea ca un eveniment din ordinea profund spirituală: pentru a obţine învierea, Isus a trebuit să meargă pe calea transformării morţii prin intermediul rugăciunii. Nu sunt capabil să explic bine, dar Duhul Sfânt vă va face să înţelegeţi. Isus nu a primit învierea în mod automat, ci ea a fost rodul pătimirii sale. Asemenea lui Tobia în această lectură, asemenea Sarei, Isus se cufundă în angoasă din cauza gândului atâtor suferinţe şi, în special, din cauza gândului morţii. Inima sa a simţit foarte puternic această angoasă, până la a fi copleşit de tristeţe, cum o spun evangheliile agoniei: „Sufletul meu este trist până la moarte” (Mc 14,34; Mt 26,38); „Cuprins de chinul morţii, se ruga şi mai stăruitor, şi se făcu sudoarea lui ca nişte picături de sânge ce cădeau pe pământ” (Lc 22,44). El a trebuit să transforme această angoasă, chiar moartea, prin intermediul rugăciunii, a unirii cu Tatăl său; a trebuit să lupte în rugăciune pentru ca această cale a morţii să se transforme în calea iubirii şi, prin aceasta, în calea învierii. Isus a luptat cu moartea nu revoltându-se în faţa ei, ci s-a luptat pentru a o transforma într-un sacrificiu, într-o ofrandă, în deschidere faţă de acţiunea Duhului Sfânt, în act de ascultare filială faţă de Tatăl, cu convingerea că el putea să transforme moartea în loc de trecere spre înviere.

Acesta este misterul cel mai profund, această unire profundă a evenimentului morţii cu cel al învierii care se împlineşte în inima Domnului. Inima lui Isus este o inimă umană care a primit puterea de la Dumnezeu, de la Duhul lui Dumnezeu, pentru a transforma moartea în drum spre înviere, pentru a transforma, trebuie să o spunem, întreg omul, obţinându-i o viaţă nouă, o viaţă de fiu al lui Dumnezeu, deja chiar în viaţa trupească.

Să-i cerem lui Isus ca să ne ajute să pătrundem un pic mai mult în profunzimea inimii sale, pentru ca şi noi, creştinii, să fim invitaţi să transformăm orice suferinţă, orice „via crucis” a noastră, într-un drum al învierii.