en-USro-RO

| Login
13 decembrie 2019

Calendarul zilei

Nu au fost gasite articole.

Tob 6,10-11;7,1.9-17; 8,4-10; Ps 127; Mc 12,28-34

 

Întotdeauna este o mare plăcere să-l ascultăm pe Domnul spunându-ne că cea dintâi poruncă este aceea de a iubi şi că a doua este tot aceea de a iubi: a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, şi că nu există poruncă mai mare. Ne bucură acest lucru pentru că el corespunde pe deplin dorinţei inimii noastre, care e făcută pentru a iubi, care vrea să iubească. Dumnezeu, poruncindu-ne să iubim, vine în întâmpinarea acestei dorinţe profunde a omului.

S-ar putea naşte în noi o întrebare: dacă această dorinţă este atât de profundă în noi, de ce mai era nevoie de o poruncă? Nici măcar nu e posibil să porunceşti iubirea, iubirea nu se comandă, ea este spontană; sau există, sau nu există.

Într-un oarecare sens, este adevărat că nu se poate porunci iubirii. Dacă Dumnezeu nu ar fi pus în inima omului dorinţa profundă de a iubi, porunca sa ar fi fost inutilă. Noi trebuie mai întâi să primim de la Dumnezeu darul de a iubi, pentru a putea mai apoi să observăm această poruncă. Însă ea nu este inutilă, deoarece iubirea nu e un dinamism spontan: ea cere colaborarea noastră, cere ca să ne punem în serviciul ei toate capacităţile gândului, ale afectului, ale acţiunii. A iubi cu toată inima, cu toată mintea, cu toată forţa nu este un lucru care ni s-a dat de la început, dar este de datoria noastră să creştem lent în iubire. Iubirea noastră este slabă, este limitată, este amestecată cu lucruri care o întinează şi experienţa ne confirmă mereu acest lucru. Tocmai pentru acest motiv, porunca iubirii este necesară şi în noi iubirea are nevoie de toată atenţia, de toate eforturile, aşa cum o mică plantă are nevoie de îngrijire pentru a se putea dezvolta.

În prima lectură avem un frumos exemplu, foarte important pentru educarea iubirii. Iubirea bărbatului faţă de femeie, iubirea femeii faţă de bărbat este un dar al lui Dumnezeu, care a pus în noi această profundă tandreţe. Dar această iubire, în stare de decadenţă în care păcatul i-a luat locul, este teribil viciată de egoism; dorinţa sexuală este un ajutor în iubire, dar într-un alt sens, poate să devină un grav obstacol, dacă se caută în altul numai propria satisfacţie. Tobia şi Sara sunt conştienţi de aceasta şi, de aceea, se arată fideli în iubire. Tobia îi spune Sarei: „Sara, ridică-te, să ne rugăm lui DumnezeuY noi suntem fii ai sfinţilor şi nu putem să ne unim în felul acelora care nu-l cunosc pe Dumnezeu”. Şi în rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, tu ştii că nu din ne-nfrânare am luat-o pe această fiică a lui Israel de soţie, ci din dorinţa de a întemeia o familie în care să fie proslăvit numele tău în vecii vecilor”. Vedem, deci, în această dramatică istorie, cum dinamismul care împinge spre iubire poate să aibă în noi mare nevoie de purificare.

Aceasta este adevărat în ceea ce priveşte iubirea bărbatului pentru femeie în căsătorie şi, de asemenea, în alte relaţii interpersonale. Mereu avem tendinţa de a-i instrumentaliza pe alţii pentru scopurile noastre, să-i „folosim” în loc să-i iubim, să căutăm în ei ceea ce ne place, ceea ce ne satisface. Pentru a fi credincioşi poruncii iubirii, trebuie să rezistăm acestei tendinţe, nu trebuie să lăsăm ca iubirea să fie profanată de egoism, ci să muncim cu răbdare pentru a o purifica.

Pe de altă parte, iubirea noastră trebuie întărită foarte mult. În faţa obstacolelor, uşor ne descurajăm şi încrederea dispare. Spunem: a iubi este imposibil, a iubi împotriva atâtor dificultăţiY nu suntem înţeleşi, nu suntem răsplătiţiY Şi totuşi, dacă vrem cu adevărat să iubim, trebuie să înfruntăm multe greutăţi, trebuie să renunţăm la noi înşine. Este necesar să fim tari, deoarece iubirea noastră atunci va şti să înfrunte cu generozitate orice sacrificiu, să depăşească obstacolele, să nu se descurajeze de ingratitudine. Iată pentru ce este necesar să ascultăm tocmai de această poruncă: „Să iubeştiY să iubeştiY !”, pentru a persevera pe drumul iubirii, fără descurajări, fără şovăiri, fără a renunţa la iubire.

Isus, deci, ne repetă porunca scrisă în legea lui Dumnezeu. Dar nu se mulţumeşte numai să ne-o repete, să ne-o prescrie ca o lege exterioară: el a trăit-o în propria-i viaţă. Dacă vrem să iubim, trebuie să ne refugiem în inima sa. Să iubim cu inima sa este singurul mod de a avea o inimă purificată şi cu adevărat puternică, trăind în circumstanţe absolut contrare oricărui egoism. Să iubeşti cum a iubit Isus, murind pe cruce, este modul de a iubi extrem de curat şi de puternic. Putem chiar să spunem că, în pătimirea sa, Isus a creat iubirea curată şi puternică.

Dacă vrem să împlinim porunca iubirii, avem un singur mijloc: să ieşim din noi înşine, să renunţăm, într-un oarecare sens, la inima noastră şi să acceptăm să luăm inima lui Cristos. „Inima mea vă aparţine”, spune Domnul. Instituind noua alianţă, el a voit tocmai să ne dea o inimă nouă.

Să acceptăm în noi cu recunoştinţă această inimă a lui Cristos şi să o lăsăm să trăiască în noi, pentru ca iubirea noastră să fie mereu mai purificată şi, astfel, să-l preamărească pe Tatăl care ni l-a dat pe Fiul său pentru mântuirea noastră.