en-USro-RO

| Login
8 decembrie 2019

Calendarul zilei

Duminică, 8 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Narcisa, fc.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 2-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefațã pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 11,1-10: El îi va judeca pe cei sãraci cu dreptate.
Ps 71: În zilele lui, va înflori dreptatea și multã pace.
Rom 15,4-9: Cristos i-a mântuit pe toți oamenii.
Mt 3,1-12: Convertiți-vã, pentru cã s-a apropiat împãrãția cerurilor!

Lev 19,1-2.11-18; Ps 18; Mt 25,31-46

Această evanghelie o cunoaştem bine cu toţii. Este impresionant modul în care ne împinge spre caritate. Cristos se identifică cu cei săraci, se identifică cu toţi cei nevoiaşi: „Mie mi-aţi dat să mănâncY, mie mi-aţi dat să beau, pe mine m-aţi îmbrăcat, pe mine m-aţi primit” sau, dimpotrivă: „Mie nu mi-aţi dat să mănânc, nu mi-aţi dat să beau, nu aţi venitY„. E o reală identificare, şi aceasta este cauza maximei surprize. Noi ne-am aştepta ca Dumnezeu să ne împingă spre caritatea fraternă spunându-ne: „Eu sunt Dumnezeu; eu vreau fericirea tuturor; trebuie, deci, să fiţi buni cu fraţii voştri”.

Dar vedem că în Vechiul Testament Dumnezeu vorbeşte astfel: „Eu sunt Domnul. De aceeaY„. El pune în faţa noastră autoritatea sa şi cere să respingem din inima noastră orice răutate: aceasta este deja calea carităţii. Adică Dumnezeu cere dreptate, şi aceasta este prima etapă a carităţii, şi o cere cu autoritatea sa, când oamenii încă nu pricep nimic: e minunat. „Să nu-l vorbeşti de rău pe cel surd şi să nu pui piedică înaintea orbului, dar să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul”. Să nu faci răul B spune Domnul B chiar atunci când ţi se va părea uşor şi util de făcut, şi să nu-l faci din respect pentru mine, pentru că eu sunt Dumnezeu.

Dacă trecem de la Cartea Leviticului la Evanghelia după Matei, ne aflăm într-o altă lume. Isus nu vorbeşte despre autoritatea sa, ci despre persoana sa, şi se identifică cu cei săraci. Este o enormă surpriză, chiar şi pentru cei drepţi: „Când te-am văzut flămând şi ţi-am dat de mâncare?” Şi împăratul: „Ori de câte ori aţi făcut acestea unuia dintre aceşti mici, care sunt fraţii mei, mie mi-aţi făcut”.

Aici nu e vorba doar de dreptate, ci de adevărată caritate; nu sunt precepte negative, ca în Vechiul Testament: să nu furi, să nu juri, să nu oprimi pe fratele tău. E vorba de împlinirea binelui, de a merge în întâmpinarea celor nevoiaşi. Judecata e făcută împotriva păcatelor de omisiune. A ignora ocaziile de a face binele, de a ajuta, de a-l întări pe cel care suferă este un păcat. Cei care s-au comportat astfel nu au avut conştiinţa că au făcut răul: nu l-au văzut pe aproapele care era în nevoie. Au fost drepţi până la un punct, dar nu s-au gândit să facă un serviciu, să facă o bucurie.

Şi când nu i-au acordat ajutor celui care îl aştepta, lui Isus însuşi nu i-au acordat.

Să-i cerem Domnului să ne dea dimensiunea divină a carităţii. Când căutăm să-i ajutăm pe cei săraci, nu numai săracii de bunuri materiale, dar pe cei ce au nevoie de atenţie, de mângâiere, de înţelegere, pe Isus însuşi îl ajutăm.

Putem să amintim două exemple. Acela al lui Paul, persecutorul creştinilor, căruia Isus, pe drumul Damascului, i-a spus: „Eu sunt Isus pe care tu îl persecuţi”. Alt exemplu este acela al sfântului Martin, care dă jumătate din mantia sa unui sărac şi, în timpul nopţii, îl vede pe Domnul care este acoperit cu ea şi care îi zice: „Astăzi, Martin, catehumenul, m-a îmbrăcat cu mantia sa”. Sunt exemple care ne dau tăria de a merge pe aceeaşi cale, în atenţie generoasă faţă de alţii.