en-USro-RO

| Login
11 aprilie 2021

Ier 18,18-20; Ps 30; Mt 20,17-28

Astăzi, ascultăm în evanghelie al treilea anunţ al pătimirii. De trei ori Isus îi pregăteşte şi le anunţă apostolilor pătimirea sa, spunând că el va fi arestat, condamnat, batjocorit, răstignit. Şi de fiecare dată în evanghelie se repetă acelaşi contrast: ucenicii au alte gânduri, nu înţeleg, nu meditează asupra celor spuse cu claritate de Isus, ci se gândesc numai la satisfacerea ambiţiilor lor, a dorinţelor lor naturale.

După primul anunţ, Petru e cel care se scandalizează, spunându-i lui Isus: „Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!”; a doua oară, imediat după, ucenicii discutau despre cel care este mai mare dintre ei; după al treilea anunţ, fiii lui Zebedeu sunt cei care se prezintă cu cererea lor ambiţioasă, prin intermediul mamei. Isus a vorbit despre umiliri, şi apostolii cereau onoruri, cereau posturi privilegiate: „Ei să şadă unul la dreapta ta şi altul la stânga în împărăţia ta”.

Asta demonstrează că pătimirea era necesară pentru schimbarea inimii omului: cuvintele, nici măcar acelea ale lui Isus, nu erau suficiente. În ciuda atâtor cuvinte frumoase, cresc în noi atâtea gânduri rele, gânduri de orgoliu, de egoismY Şi nici măcar nu înţelegem că aceste gânduri nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Într-adevăr, era necesar ca Isus să schimbe mintea noastră cufundând-o în focul pătimirii sale.

La întrebarea nepotrivită a celor doi fraţi, Isus nu-şi pierde răbdarea, dar le face o educaţie progresivă. Prima etapă: ca să obţii onoruri este necesar să treci prin multe încercări. „Nu ştiţi ceea ce cereţi B spune Isus. Sunteţi în stare să beţi paharul pe care îl voi bea eu?” E vorba despre paharul amărăciunii despre care vorbeau profeţii. Plini de încredere în ei înşişi, răspund: „Suntem”. Şi Isus le promite participarea la paharul său, dar (a doua etapă) chiar dacă vor bea paharul, nu-şi vor atinge obiectivul: „Cât priveşte însă a şedea la dreapta şi la stânga mea, nu-mi stă în putere să hotărăsc”.

Deci au acceptat încercarea, dar nu vor avea rezultatele sperate.

Întotdeauna este aşa în viaţa spirituală: încercarea transformă omul şi el, la sfârşit, nu mai are ambiţia de a-şi satisface dorinţele pământeşti spre care tânjea la început.

Cei zece s-au indignat împotriva celor doi fraţi, dar asta nu înseamnă că gândurile lor erau mai drepte. Şi ei erau ambiţioşi şi vorbeau din invidie.

Atunci Isus îşi extinde lecţia la toţi, învăţându-i unde se află adevărata onoare: nu în dominarea altora, ci în a face ca dânsul: a sluji până la a se face sclav.

Gloria lui Isus constă în faptul că a iubit mult, că a voit să slujească până la a-şi da viaţa pentru toţi, pentru a obţine răscumpărarea tuturor.

Dacă ne deschidem inima către pătimirea lui Isus, înţelegem care va fi adevărata bucurie, adevărata glorie, adevărata viaţă: să slujeşti, să-ţi afli măreţia în a sluji, în a iubi aşa cum el a iubit, până la jertfa de noi înşine.