en-USro-RO

| Login
20 mai 2018

Calendarul zilei

Duminică, 20 mai 2018

Sfintii zilei
† COBORÂREA SF. DUH (RUSALIILE)
Ss. Bernardin din Siena, pr.; Lidia, ucenica sf. Paul
Liturghierul Roman
† COBORÂREA SF. DUH (RUSALIILE)
Liturghie proprie, Gloria, Secvențã, Credo, prefațã proprie, Aleluia, Aleluia (la final)
roșu, P
Lectionar
Fap 2,1-11: Au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început sã vorbeascã.
Ps 103: Trimite, Doamne, Duhul tãu și reînnoiește fața pãmântului! (sau Aleluia.)
Gal 5,16-25: Rodul Duhului este iubirea, bucuria, pacea, îndelunga rãbdare, bunãtatea, bunãvoința, fidelitatea, blândețea, cumpãtarea.
In 15,26-27;16,12-15: Duhul adevãrului vã va cãlãuzi în tot adevãrul.
Meditatia zilei
† COBORÂREA SF. DUH (RUSALIILE) 


Dan 3,25.34-43; Ps 24; Mt 18,21-35

În prima lectură de astăzi găsim un exemplu de rugăciune în dezolare: nu mai este nimic de făcut şi Dumnezeu pare atât de departe, atât de inaccesibil! Atunci, conştiinţa nevoii de iertare din partea lui Dumnezeu devine acută şi rugăciunea devine insistentă şi umilă, inspirată dintr-un sentiment de căinţă. Această rugăciune a lui Azaria a inspirat rugăciunea preotului de la Liturghie, după oferirea pâinii şi a vinului: „În duhul smereniei şi cu sufletul căit să fim primiţi de tine, Doamne, iar jertfa aceasta aşa să se împlinească astăzi înaintea ta încât să-ţi placă ţie, Doamne Dumnezeule”.

Infinita milă cu care Dumnezeu ne primeşte trebuie să fie modelul modului nostru de a acţiona faţă de toţi, trebuie să facă din noi purtători ai milostivirii divine.

Parabola evanghelică ne ajută să vedem cu claritate scandalul care se iveşte atunci când, în contrast cu iertarea pe care o primim încontinuu de la Dumnezeu, inima noastră rămâne plină de duritate faţă de fraţii noştri. Găsim, în două locuri, cuvinte identice: „Slujitorul s-a aruncat la picioarele lui şi l-a rugat zicând: *Îngăduie-mi şi-ţi voi restitui totul+„. Şi stăpânul are milă de el. Şi acest servitor iertat, căruia i-a fost uitată o datorie enormă, „abia ieşit”, aude aceleaşi cuvinte adresate lui de un tovarăş al său, pentru o datorie infimă: „Atunci, tovarăşul său i s-a aruncat la picioare şi l-a rugat: *Îngăduie-mi şi-ţi voi restitui totul!+„ Dar această rugăciune, care abia i-a fost făcută, el n-o aude, nu vrea s-o asculte. „Dar el nu a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă până îi va plăti toată datoria”.

Iată un contrast scandalos, care ne afectează profund. Şi totuşi, nu este niciodată şi cazul nostru? Nu ţinem cont de asta, ci atitudinea noastră e foarte diferită atunci când ne rugăm lui Dumnezeu faţă de momentul în care noi tratăm cu aproapele nostru. Îl implorăm pe Domnul pentru a obţine iertarea sa, şi apoi suntem fără milă faţă de alţii. Considerăm natural ca Dumnezeu să asculte şi să ne umple de darurile sale, şi când cineva vine să ceară ceva, prezentăm o sumedenie de motive pentru a-l refuza. Punem la încercare răbdarea lui Dumnezeu zi după zi, şi Dumnezeu are răbdare cu noi, ne suportă; dar noi nu suportăm de la alţii nici cel mai mic afront, nici cea mai mică întârziere. Nu ne gândim niciodată să confruntăm atitudinea lui Dumnezeu faţă de noi cu aceea a noastră faţă de aproapele şi, în acest mod, ne închidem în faţa darurilor Domnului. El vrea într-adevăr ca noi să ne facem părtaşi la mila sa, iubirea sa şi apoi, după ce le-am primit, să le transmitem, să le împărţim şi altora.

Şi aceasta este învăţătura serioasă pe care Domnul ne-o dă astăzi: „Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc, dacă nu va ierta fiecare din inimă fratelui său”.