en-USro-RO

| Login
24 octombrie 2018

Calendarul zilei

Miercuri, 24 octombrie 2018

Sfintii zilei
Ss. Anton M. Claret, ep. *; Alois Guanella, pr.
Liturghierul Roman
Miercuri din săptămâna a 29-a de peste an
Liturghie la alegere, prefață comună
verde (alb), I, LP
Lectionar
Ef 3,2-12: Acum este revelat misterul lui Cristos că păgânii sunt împreună-moștenitori ai promisiunii.
Ps Is 12,2-3.4bcd.5-6: Veți scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii.
Lc 12,39-48: Cui i s-a încredințat mult, i se va cere și mai mult.

Meditatia zilei
Miercuri din săptămâna a 29-a de peste an

Gen 17,3-9; Ps 104; In 8,51-59

„Abraham, tatăl vostru, a tresăltat de bucurie în speranţa că va vedea ziua mea; a văzut-o şi s-a bucurat”. Şi noi suntem chemaţi, în acest timp al pătimirii şi al Paştelui, să vedem ziua lui Isus şi să ne bucurăm.

Ce înseamnă acest lucru: „Abraham, tatăl vostru, a tresăltat în speranţa că va vedea ziua mea”?

Ziua lui Cristos este ziua învierii şi Abraham a văzut-o, evident, ca prefigurare, adică participând la evenimentele care făceau să se întrevadă planul divin de înviere al lui Cristos.

Sunt două evenimente în care Abraham a văzut, în special, învierea lui Cristos: naşterea lui Isaac şi sacrificiul lui Isaac.

Deja naşterea lui Isaac este prezentată de sfântul Paul ca o victorie asupra morţii. „(Abraham) nu a profeţit prin credinţă B scrie sfântul Paul B văzând deja ca mort trupul său şi al Sarei”. El a crezut în Dumnezeu care învie morţii, şi astfel, s-a născut Isaac, pentru credinţa lui Abraham în promisiunea lui Dumnezeu, o credinţă capabilă să învingă moartea. Este, pentru Abraham, o experienţă a învierii, şi el „s-a bucurat”.

Spunând „s-a bucurat”, Isus face aluzie la numele însuşi al lui Isaac, care în ebraică înseamnă „el a râs”. În tradiţiile care îl privesc pe Isaac sunt frecvente aluziile la această semnificaţie.

Abraham, deci, prin credinţa sa, a participat la victoria lui Cristos asupra morţii şi s-a bucurat de aceasta.

Al doilea eveniment în care Abraham a văzut anticipat anunţul învierii este cel cunoscut ca fiind jertfa lui Isaac, care a fost încă o victorie asupra morţii. Abraham îşi oferă propriul fiu, acel fiu prin care Dumnezeu îi promisese să-l binecuvânteze pe Abraham şi toate popoarele. Dacă Isaac moare, promisiunea lui Dumnezeu este deşartă, pare anulată. Dar Abraham are credinţă că Dumnezeu va afla modul prin care va găsi victima pentru sacrificiu, fără ca ea să aducă cu sine moartea lui Isaac. Şi Isaac coboară viu de pe munte. A fost, într-un oarecare sens, jertfit şi a rămas viu, devenind figura învierii lui Cristos.

Evident, este o prefigurare imperfectă, ca toate prefigurările, Isaac nu a învins realmente moartea, pentru că nu a fost realmente sacrificat. Dar Abraham în acest eveniment a putut vedea deja ziua sacrificiului real al lui Cristos, premisă a învierii la o viaţă mai frumoasă şi perfectă: a văzut-o şi s-a bucurat. Şi ca recompensă pentru credinţa sa, Dumnezeu îşi reînnoieşte promisiunea fecundităţii, a ţării promise, a moştenirii veşnice.

Şi noi suntem chemaţi să trăim în credinţa în învierea lui Cristos, să învingem mereu puterea morţii şi să ne bucurăm pentru că victoria lui Cristos va deveni victoria noastră. Acesta este adevărul în ceea ce priveşte însăşi moartea noastră, anume că încă de pe acum putem fi învingători oferind-o ca o participare la moartea lui Isus. Dar mai mult, este adevărat pentru fiecare zi din viaţa noastră, în care putem să fim victorioşi asupra puterilor morţii, adică asupra a tot ceea ce ne conduce la tristeţe, la pesimism, la descurajare, cu alte cuvinte, asupra a tot ceea ce ne poate face să capitulăm în faţa dificultăţilor.

E necesar, asemenea lui Abraham, să avem credinţă în înviere. Nici o dificultate nu a fost mai mare decât crucea lui Cristos, şi el a învins: „Aveţi încredere, eu am învins lumea” (In 15,33). Să cerem să avem întotdeauna înaintea ochilor noştri această victorie a lui Cristos, să avem prezentă învierea sa, să ne bucurăm de ea acum, pentru a ne putea bucura şi atunci când vom fi părtaşi la ea.