en-USro-RO

| Login
10 decembrie 2019

Calendarul zilei

Marți, 10 decembrie 2019

Sfintii zilei
Fer. Anton Durcovici, ep. m. **; Ss. Eulalia, fc. m.; Maur, m.
Liturghierul Roman
Fer. Anton Durcovici, ep. m. ** 
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
roșu, P
Lectionar
Înț 3,1-9: I-a primit ca pe o jertfã de ardere de tot.
Ps 33(32): Fericit este poporul al cãrui Dumnezeu este Domnul!
Rom 8,31b-39: Nimic nu va putea sã ne despartã de iubirea lui Dumnezeu, care este în Cristos.
In 15,18-21: Nu sunteți din lume, ci eu v-am ales din lume.
Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 2-a din Advent

Evr 1,1-6; Ps 96; Mc 1,14-20

 

Începem astăzi „timpul de peste an” cu lectura din Scrisoarea către Evrei şi Evanghelia după Marcu.

Scrisoarea către Evrei, în acest text magnific, ni-l prezintă pe Cristos ca fiind cel care a moştenit un nume mai presus de cel al îngerilor. Care este acest nume? În liturgia de astăzi pare a fi acela de Fiu al lui Dumnezeu, dar dacă luăm în considerare prima parte a lecturii, vedem că nu se limitează la acesta. Desigur, Cristos este Fiu, dar aici este vorba despre Cristos în gloria sa pascală. Există, de aceea, un alt aspect, şi îl vom vedea mâine: Cristos este fratele oamenilor. Ca Fiu el este superior îngerilor, ca frate al oamenilor este mai puţin decât îngerii; el este mai aproape de Dumnezeu pentru că este Fiu, este mai aproape de noi pentru că este frate. Aceste două aspecte se pot rezuma în numele de marele preot, Mijlocitorul perfect prin intermediul căruia noi intrăm în intimitatea Trinităţii. Numele său este, deci, un nume misterios, profund, motiv de speranţă şi de încredere.

Prin intermediul Fiului său, spune lectura, „Dumnezeu, în acest timp din urmă, ne-a vorbit nouă”. La începutul acestui timp de peste an, liturgia ne pune în faţa îndemnului lui Isus: „Veniţi după mine”, faţă de care există un dublu răspuns: „au plecat după Isus”. Simon şi Andrei l-au urmat, Iacob şi Ioan, de asemenea. Pentru noi aceste cuvinte sunt preţioase: a-l urma pe Isus, în acest an trebuie să-l urmăm pe Isus. Urmarea lui Isus prezintă două aspecte: un aspect de umilinţă, de sacrificiu, de renunţare, şi un aspect pozitiv: să fim cu el.

Pentru a-l urma pe Isus, trebuie să renunţăm la a ne determina noi înşine calea B şi acest lucru adeseori nu este plăcut, pentru că e vorba de a renunţa la spontaneitatea care ne permite să mergem în altă direcţie. În orice circumstanţă, în loc să gândim: „Ce-mi place mie?”, trebuie să gândim: „Ce-i place Domnului?”, şi nu este uşor, e mai degrabă un lucru umilitor să nu ai iniţiativa în viaţa personală şi să laşi pe altul să-ţi definească drumul, aşa cum Isus i-a spus lui Petru: „Vei merge unde tu nu vei voi” (cf. In 20,18).

Însă există şi aspectul pozitiv în răspunsul la invitaţia: „Veniţi după mine!”: a fi cu Isus, nu a fi singur, nu a fi în întuneric, ci în lumină, pentru că Isus a spus: „Cine mă urmează nu umblă în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.

„Veniţi după mine” este condiţia pentru a trăi în iubire. Cel care îşi stabileşte propriul drum nu trăieşte în iubire, trăieşte în singurătate, chiar dacă în deciziile luate autonom poate exista o oarecare bucurie. În schimb, cine îl urmează pe Isus este întotdeauna cu el, cu fratele său şi cu Domnul, şi aceasta este o bucurie imensă.

„Veniţi după mine!” În faţa oricărei bucurii şi a oricărei tristeţi, să ne întrebăm: „Pe cine urmez eu acum?”, astfel, vom vedea unde sunt adevăratele bucurii şi nu ne vom lăsa înşelaţi de falsele bucurii; dacă-l urmăm pe Domnul, chiar şi suferinţele vor fi rodnice.

Să-i cerem lui Isus să ne dea dorinţa de a-l urma întotdeauna, chiar cu preţul renunţărilor pe care această urmare le comportă, pentru a trăi în bucuria adevărată.

Albert Vanhoye, Pâinea zilnică a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I şi II, Sapientia, Iaşi 2003.