Evr 7,1-3.15-17; Ps 109; Mc 3,1-6

Prima lectură ne prezintă figura misterioasă a lui Melchisedec, şi putem să ne întrebăm dacă Isus, care este preot, este după asemănarea lui Melchisedec, sau Melchisedec este făcut după modelul lui Isus. În realitate, în text există amândouă perspectivele. Se spune că un alt preot, adică Cristos, a apărut conform asemănării cu Melchisedec, şi psalmul citat spune textual: „Tu eşti preot în veci după rânduiala lui Melchisedec”, însă comentând acest text, autorul scrie că Melchisedec a fost făcut după asemănarea Fiului lui Dumnezeu.

Citind Biblia, se poate recunoaşte o prefigurare a lui Cristos înviat în Melchisedec, care se prezintă fără tată, fără mamă. Cel puţin putem spune: Scriptura nu vorbeşte despre ei, şi aceasta este foarte straniu pentru un preot, deoarece, în Vechiul Testament, pentru a fi preot, era necesar să aparţii unei familii sacerdotale şi, deci, era important să se vorbească şi despre părinţi. Dar despre Melchisedec nu se spune nimic: nu sunt numiţi nici tatăl, nici mama, nu se dă nici o genealogie, nu se spune când s-a născut, nici când a murit.

În această misterioasă figură autorul vede cu admiraţie o imagine a lui Cristos înviat, care nu are nici tată, nici mamă pământeşti: noutatea de viaţă a Celui Înviat nu are origine pământească. Isus înviat este Fiul lui Dumnezeu chiar în natura sa umană şi rămâne, astfel, preot în veci.

Vedem în această descriere atitudinea primilor creştini care au citit Vechiul Testament. Cu bucurie, uneori chiar cu stupoare, vedeau delimitată în el figura lui Cristos, şi era pentru ei motivul unei mari bucurii dându-şi seama că Dumnezeu pregătise revelarea lui Cristos deja de mult timp. „Cel nou este ascuns în cel vechi”, va spune sfântul Augustin, şi Cristos venind luminează întreg Vechiul Testament. Lucrurile care păreau misterioase şi aproape inexplicabile devin clare pentru că se descoperă ca fiind o profeţie a lui Cristos.

Şi noi suntem chemaţi să citim Vechiul Testament în această lumină creştină şi să găsim în el un izvor de mare consolare spirituală, deoarece credinţa noastră prin el se aprofundează şi ne dăm seama cu bucurie că Dumnezeu dintotdeauna a dispus toate lucrurile şi toate evenimentele pentru a-l preamări pe Isus Fiul său.

Albert Vanhoye, Pâinea zilnică a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I şi II, Sapientia, Iaşi 2003.