Is 50,4-9; Ps 68; Mt 26,14-25

Există aspecte contrastante în aceste lecturi pe care Biserica ni le oferă spre meditare în iminenţa pătimirii. În prima vedem chinurile şi umilirile acestui misterios Servitor al lui Dumnezeu, care îl reprezintă în mod profetic pe Isus răbdător şi vedem, de asemenea, atitudinea de abandonare obedientă: „Eu nu m-am împotrivit, nici nu m-am dat înapoi”. În această extremă umilire, el ştie că este totuşi cu Dumnezeu, „Domnul Dumnezeu îmi vine în ajutor, de aceea nu m-au doborât ocările”, şi exprimă o încredere profundă, care este deja o anticipare a victoriei finale: „Este cineva care vrea să mă învinuiască?” Şi iarăşi: „Iată, Domnul Dumnezeu îmi ia apărarea”.

Vineri, când vom proclama evanghelia pătimirii, vom vedea maiestatea lui Dumnezeu apărând din toate dificultăţile, toate batjocurile şi chinurile pe care Isus le acceptă din ascultare faţă de Tatăl şi, prin aceasta, sigur de sine în înaintarea pe drumul victoriei definitive.

În evanghelie, contrastul devine impresionant. Pe de o parte, Iuda care îl trădează pe maestrul său, pe de altă parte, Isus care dă dispoziţii pentru cina pascală.

Isus schimbă cu totul situaţia. E dat la moarte de unul dintre discipolii săi şi tocmai în această dramatică circumstanţă el se încredinţează ca un ferment de viaţă: trădarea, la Cină, devine ocazia darului voluntar şi total. Isus face din moartea sa izvorul vieţii: inima sa învinge moartea şi o transformă în viaţă pentru lume.

Să ne deschidem inima faţă de iubirea generoasă a lui Cristos.