en-USro-RO

| Login
22 iunie 2018

Calendarul zilei

Vineri, 22 iunie 2018

Sfintii zilei
Ss. Paulin de Nola, ep. *; Ioan Fisher, ep. și Thomas Morus, m. *; 

Niceta de Remesiana, ep.
Liturghierul Roman
Vineri din sãptãmâna a 11-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã 
verde (alb, roșu), III
Lectionar
2Rg 11,1-4.9-18.20 : L-au uns rege și toți l-au aclamat bãtând din palme și strigând: „Trãiascã regele!”
Ps 131 : Dumnezeu și-a ales locuința în mijlocul poporului sãu.
Mt 6,19-23 : Unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta
.
Meditatia zilei
Vineri din sãptãmâna a 11-a de peste an

Ex 12,1-8.11-14; Ps 115; 1Cor 11,23-26; In 13,1-15

Să retrăim astăzi ultima cină a Domnului Isus. Să intrăm cu apostolii în cenacolul pregătit cu grijă şi să ne dispunem pentru a primi ultimele daruri ale aceluia care ne iubeşte, să ascultăm ultimele sale confidenţe, să privim ultimele sale gesturi, să ne umplem ochii şi inima cu prezenţa sa între noi. În Evanghelia după Ioan îl vedem aplecat cu umilinţă la picioarele noastre în atitudinea de slujire a unui sclav; sfântul Paul, în Scrisoarea întâi către Corinteni, ne-a amintit instituirea Euharistiei şi, după dorinţa Domnului, noi vom repeta gesturile sale, vom spune aceleaşi cuvinte: „Acesta este trupul meu, acesta este potirul sângelui meu” şi ne vom hrăni din el.

Ei bine, care trebuie să fie prima noastră preocupare, pentru a corespunde cel mai bine dorinţei Domnului?

Tendinţa noastră naturală ne face să ne preocupăm de noi înşine, de ceea ce facem, de ceea ce vrem, de virtuţile, de defectele sau păcatele noastre, de ceea ce oferim şi de ceea ce ne lipseşte. În schimb, Domnul doreşte ca astăzi noi să ne preocupăm de un singur lucru: să primim iubirea sa, pentru bucuria noastră, pentru slava lui Dumnezeu, pentru binele tuturor persoanelor care ne sunt aproape.

Astăzi, Isus atinge iubirea maximă: „După ce i-a iubit pe ai săi care erau în lume, până la sfârşit i-a iubit”. Din iubire s-a făcut sclav, şi-a vărsat sângele său, şi-a dat viaţa, a luat asupra sa suferinţele noastre şi greşelile noastre. Din iubire extremă vrea să devină hrana noastră, să vină în noi, să devină una cu noi. Numai iubirea poate să realizeze aceasta. A primi iubirea ar trebui să fie un lucru uşor, ba chiar foarte uşor. Dar adeseori noi merităm reproşul Bibliei: „De ce iubiţi lucruri deşarte?”, pentru că alergăm după lucruri neînsemnate, după iluzii, fără să ne dăm seama de imensitatea bucuriei pe care Domnul ne-o oferă. Chiar şi cei care îl iubesc pe Domnul cu generozitate nu sunt capabili, şi e ciudat acest lucru, să primească iubirea sa: ei gândesc mai degrabă că e important să-i dea ei ceva, să-i ofere faptele bune, să facă ceva pentru el şi, în acest mod, fac viaţa lor mai puţin fericită şi mai puţin rodnică.

Aceasta este atitudinea lui Petru. El nu reuşeşte să înţeleagă ceea ce Domnul face pentru discipolii săi pe care îi slujeşte ca un sclav şi, când Isus ajunge la el, atunci protestează: „Nu-mi vei spăla picioarele în veci!” Nu vrea să primească iubirea Domnului. El crede că lucrul cel mai important este iubirea pe care el, Petru, o are pentru Isus, el să fie cel care îi dă ceva Domnului, care îşi dă chiar viaţa pentru el. Dar era o greşeală. Puţin mai înainte, Isus îi spusese: „Nu poţi să mă urmezi acum”. Adică Isus este cel care trebuie să ne-o ia înainte, el e cel care ne-a iubit mai întâi şi noi trebuie numai să ne deschidem spre a primi iubirea sa. Petru, în schimb, pretinde să meargă înaintea lui: „Îmi voi da viaţa pentru tine!” Şi Isus: „Îţi vei da viaţa pentru mine? În această noapte, mai înainte ca să cânte cocoşul, de trei ori te vei lepăda de mine”. Petru n-a înţeles că mai întâi trebuie să primească iubirea Domnului: numai după aceea va fi capabil să-l urmeze, să-l iubească la rândul său. Să cerem astăzi harul de a fi atenţi la iubirea pe care Domnul ne-o oferă, să înţelegem că trebuie, înainte de toate, să ne îndreptăm atenţia spre el, şi nu spre noi. Să acceptăm iubirea Domnului care ne purifică, să acceptăm ca Domnul să ne ierte, să acceptăm ca Domnul să facă mai frumos sufletul nostru, să-l sfinţească. Nu putem noi să ne sfinţim, trebuie să lăsăm ca Domnul să fie cel care umple inima noastră de iubirea sa.

Dacă gustăm bunătatea Domnului, atunci vom fi transformaţi şi, fără să ne dăm seama, chiar şi privirea noastră asupra altora va fi transformată: caritatea fraternă poate veni numai dintr-o inimă care a gustat iubirea Domnului. Sfântul Ioan o spune în scrisoarea sa: „Dacă Dumnezeu ne-a iubit pe noi, şi noi suntem datori să ne iubim unii pe alţii” (1In 4,11). E necesar, deci, să recunoaştem că Dumnezeu ne-a iubit mult, altfel nu suntem capabili să ne iubim între noi. Dacă, în schimb, am cunoscut cât este de mare iubirea Domnului pentru noi şi pentru alţii, atunci ne unim cu el în această iubire.