en-USro-RO

| Login
9 decembrie 2019

Calendarul zilei

Luni, 9 decembrie 2019

Sfintii zilei
† NEPRIHÃNITA ZÃMISLIRE
Sf. Juan Diego Cuahtlatoatzin
Liturghierul Roman
† NEPRIHÃNITA ZÃMISLIRE
Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefațã proprie
alb, P
Lectionar
Gen 3,9-15.20: Voi pune dușmãnie între tine și femeie.
Ps 97: Cântați Domnului un cântec nou, pentru cã a fãcut lucruri minunate!
Ef 1,3-6.11-12: Ne-a ales în Cristos mai înainte de întemeierea lumii.
Lc 1,26-38: Bucurã-te, o, plinã de har, Domnul este cu tine!
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 2-a din Advent

Evr 7,25B8,6; Ps 39; Mc 3,7-12

 

Evanghelia ne ajută să vedem până la ce punct Isus este centru de unitate. E foarte important să dobândim conştiinţa despre puterea lui Cristos de a realiza unitatea atrăgându-i pe toţi oamenii la sine, pentru că numai prin credinţa vie în această capacitate putem să fim şi noi apostoli şi artizani ai unităţii în ambientul în care trăim, şi nu numai, ci chiar în Biserică şi în lume.

Sfântul Marcu ne descrie modul agitat şi zgomotos în care mulţimea se aduna în jurul lui Isus, ceea ce îl determină pe Isus să urce într-o luntre „ca să nu fie strivit”. El atrage mulţimea cu bunătatea sa, cu puterea sa, şi nu numai din Galileea, din Iudeea şi din Ierusalim, ci B scrie evanghelistul B „din Idumeea şi din Transiordania şi din împrejurimile Tirului şi Sidonului”, deci din ţări păgâne. Alergau la el cu bolnavi pentru a-i vindeca, dar şi cu toate aspiraţiile inimii lor, pentru a găsi pacea lui Dumnezeu.

Scrisoarea către Evrei spune despre el: „Tocmai un astfel de mare preot ne era necesar: sfânt, nevinovat, fără nici o pată, separat de păcătoşi; el este înălţat deasupra cerurilor”. Un mare preot este centru de unitate sau, şi mai mult, el este mijlocitorul, cum s-a spus la sfârşitul textului pe care l-am citit. Cristos este mijlocitorul tocmai pentru că este perfect unit cu Dumnezeu într-o sfinţenie ireproşabilă, într-o puritate unică, dar este şi preotul care ne trebuia: avem nevoie de un preot aşa de perfect pentru a putea găsi unitatea în Dumnezeu însuşi.

În evanghelie vedem însă că Isus se opune cu severitate ca măreţia sa să fie revelată. De ce? Pentru că el ştie că lucrarea sa cere sacrificiul de sine însuşi şi că demnitatea Fiului lui Dumnezeu poate fi revelată cu adevărat numai prin cruce. Este ceea ce spune şi prima lectură: „El nu are nevoie să ofere în fiecare zi jertfe, pentru că el a făcut aceasta o singură dată, oferindu-se pe sine însuşi”. Cristos a realizat cultul perfect, care nu e numai un simbol asemenea cultului antic, cultul preoţilor evrei, care era „o palidă imagine a realităţilor cereşti”; el a primit un minister mai înalt, care realizează cu adevărat planul divin de comuniune prin sacrificiul de sine însuşi.

În rugăciunea sacerdotală (In 17), Isus se revelează cu claritate ca fiind cel care împlineşte opera de unitate „sfinţindu-se pe sine însuşi” adică jertfindu-şi viaţa. Fiul lui Dumnezeu nu a luat natura umană doar pentru a vindeca bolile cu puterea sa divină, ci, în principal, pentru a transforma natura noastră şi a restabili raportul între Dumnezeu şi noi, fără care orice unitate este imposibilă. Cristos, deci a primit, cum se exprimă autorul Scrisorii către Evrei, „un minister cu atât mai desăvârşit, cu cât legământul al cărui slujitor este, e mai bun şi este aşezat pe temelia unor promisiuni mai bune”.

La orice Liturghie, noi ne apropiem de Cristos şi trebuie să ne apropiem cu aceeaşi tulburătoare nelinişte a poporului din Palestina şi din ţinuturile vecine, care alergau în jurul lui Isus pentru a fi vindecaţi şi transformaţi şi cu aceeaşi ardoare de a contempla, despre care vorbeşte Scrisoarea către Evrei, cu siguranţa că el poate să ne transforme şi să facă şi din noi instrumente ale unităţii. Cristos a oferit un singur sacrificiu o dată pentru totdeauna, dar îl pune mereu la dispoziţia noastră: el este Mijlocitorul mereu viu pentru a interveni în favoarea noastră şi vine în mijlocul nostru tocmai pentru a ne da toate harurile necesare până când şi viaţa noastră, cu el, în el şi prin el, să devină o jertfă vie, plăcută lui Dumnezeu.

Albert Vanhoye, Pâinea zilnică a cuvântului. Comentariu la lecturile feriale ale Liturghiei, ciclul I şi II, Sapientia, Iaşi 2003.