en-USro-RO

| Login
24 aprilie 2018

Calendarul zilei

Marți, 24 aprilie 2018

Sfintii zilei
Ss. Fidel din Sigmaringen, pr. m. *; Maria a lui Cleofa și Salomea;
Egbert, cãlug.
Liturghierul Roman
Marți din sãptãmâna a 4-a a Paștelui
Liturghie proprie, prefațã pentru Paști (II, III, IV sau V)
alb (roșu), IV
Lectionar
Fap 11,19-26: Le-au vorbit și grecilor, vestindu-l pe Domnul Isus.
Ps 86: Lãudați-l pe Domnul, toate popoarele! (sau Aleluia.)
In 10,22-30: Eu și Tatãl una suntem.
Meditatia zilei
Marți din sãptãmâna a 4-a a Paștelui

Is 52,13-53,12; Ps 30; Evr 4,14-16; 5,7-9; In 18,1-19,42

Pentru a aprofunda misterul care se împlineşte astăzi, să medităm câteva cuvinte ale lui Isus din timpul pătimirii sale.

Primul cuvânt oferit de Ioan este: „Pe cine căutaţi?” Cu această întrebare, Isus ia iniţiativa. La precizarea soldaţilor, răspunde: „Eu sunt”. Nu e nevoie ca ei să-l caute, pentru că el însuşi se prezintă: Isus din Nazaret. E un adjectiv mai degrabă umilitor: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”, s-a spus într-o anume zi. Şi acum, iată-l: suspectat, acuzat, arestatY „Eu sunt”. „Abia a spus: Eu sunt, iar ei, retrăgându-se, au căzut cu toţii la pământ”. În acest răspuns, Isus îşi manifestă gloria: „Eu sunt, Iahve”, teribilul nume al lui Dumnezeu, pe care evreii nu îndrăzneau nici măcar să-l pronunţe, impune atâta reverenţă şi teamă. Gloria lui Dumnezeu se manifestă în umilinţa Nazarineanului.

„Deci, dacă mă căutaţi, lăsaţi-i pe aceştia să se ducă”. Bunul păstor îşi protejează turma, nu fuge, dar se gândeşte cum să-şi salveze oiţele. Ioan comentează: „Ca să se împlinească cuvântul care a spus: Din cei pe care mi i-ai dat nu am pierdut pe nici unul”.

Petru vrea să-l apere pe Isus, dar el îl dojeneşte: „Bagă-ţi sabia în teacă; nu trebuie oare să beau paharul pe care mi l-a dat Tatăl?” Aici, cu o mare forţă, Isus îşi exprimă iubirea faţă de Tatăl: paharul este un dar al Tatălui său. Câtă iubire este necesară pentru a putea recunoaşte în încercări, în suferinţe, un dar extraordinar al Tatălui, o promisiune de fecunditate! Să-i cerem lui Isus să repete acest cuvânt inimii noastre, căci el ne aduce atâta lumină în încercări.

Din proces să medităm un singur cuvânt: „Eu sunt rege. Pentru aceasta m-am născut şi am venit în lume: pentru a da mărturie despre adevăr. Cine este în adevăr ascultă glasul meu”. Acest cuvânt este o chemare plină de speranţă. Ea vrea un răspuns pozitiv şi invită, de asemenea, la un examen de conştiinţă. Nouă ne pare că suntem din adevărY Dar Isus vrea un răspuns total, fără compromisuri.

Adevărul este revelat în Fericiri: „Fericiţi cei săraci, fericiţi cei care plâng, fericiţi cei blânzi, fericiţi cei milostivi, fericiţi cei persecutaţiY„, cărora lumea li se opune: „Fericiţi cei bogaţi, fericiţi cei puternici, cei care pot să facă propria voinţă, cei care pot să stăpâneascăY„. Adevărul lui Isus dă complet peste cap maximele lumii, aprecierile ei, şi se manifestă pe deplin în timpul pătimirii: fericit cel care se lasă despuiat de toate, fericit cel care se dăruieşte cu totul pe sine însuşiY Acum, cine este din adevăr primeşte acest mesaj.

Avem apoi cuvântul lui Isus către mama sa: „Femeie, iată fiul tău”. Isus îi cere Mariei desprinderea cea mai dureroasă, renunţarea la maternitatea fizică, dar, în acelaşi timp, o uneşte cu dânsul mai profund ca niciodată. Isus este răstignit, a dăruit cu adevărat totul; pentru a fi unită cu el, Maria trebuie să dea totul, să-l dea pe Fiul ei. Isus, de pe cruce, îi atrage pe toţi la sine; Maria îl pierde pe Isus şi îl regăseşte în toţi, renunţă la maternitatea fizică şi primeşte o maternitate universală, este mama vieţii noi pe care oamenii o primesc din sacrificiul lui Isus.

„Mi-e sete!” Ioan precizează că Isus a spus aceste cuvinte „pentru a se împlini Scriptura”. Este ascultarea extremă faţă de voinţa Tatălui. Acest strigăt să intre în inima noastră şi să facă să izvorască în ea dorinţele cele mai sfinte. Şi iată cuvântul extrem: „Totul s-a împlinit”. Trebuie să recunoaştem cu profundă recunoştinţă şi compasiune: cu adevărat Isus „ne-a iubit până la sfârşit”. Acum totul s-a sfârşit, nu mai poate fi altă acţiune mai mare pentru gloria Tatălui şi pentru mântuirea noastră.

Spune Scriptura: „Dumnezeu, în a şaptea zi, a terminat lucrarea pe care a făcut-o” (Gen 2,2). Într-un oarecare sens, am putea spune că Dumnezeu nu-şi terminase încă opera, dar împlinise numai prima parte a creaţiei omului; acum ne-a conferit plinătatea vieţii, în această moarte care se deschide spre înviere.