en-USro-RO

| Login
15 decembrie 2018

Calendarul zilei

Sâmbătă, 15 decembrie 2018

Sfintii zilei
Sf. Virginia, vãduvã
Liturghierul Roman
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet, II, PP
Lectionar
Sir 48,1-4.9-11: S-a ridicat profetul Ilie, ca un foc.
Ps 79: Dumnezeule, fã sã strãluceascã fața ta și vom fi mântuiți!
Mt 17,10-13: Ilie a venit deja, dar nu l-au recunoscut.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent

Litughia de seară
Fap
10,34.37-43; Ps 117; Col 3,1-4 (sau 1Cor 5,6-8); Lc 24,13-35 (aleasă opţional)

În aceste momente retrăim cu Biserica scena de la Emaus: cei doi se îndepărtau de Ierusalim descurajaţi, disperaţi, şi Isus li s-a alăturat pe cale.

Vedem în relatarea lui Luca un întreg itinerar de credinţă. Inima acestor „doi dintre ei”, doi discipoli, e plină de suferinţă: „Noi speram căY„, spun ei cu cuvinte pline de melancolie. Acum nu mai este timpul de a spera, faptele au înşelat aşteptările lor, totul s-a sfârşit. Sunt orbiţi de evenimente, sunt incapabili să-l vadă pe Isus care este acolo, nici măcar cuvintele femeii care vorbea despre înviere nu au fost în măsură să le dea încredere.

Isus intervine la nivelul lor, urmează starea lor de spirit, ca un străin care nu ştie nimic şi cere explicaţii. Treptat, ei explică, şi Isus, în momentele următoare, vorbeşte, îi întăreşte, îi vindecă. Mai întâi le adresează un dulce reproş: „Cât de greoi sunteţi la inimă, ca să credeţi toate cele spuse de profeţi!”, apoi le explică Scripturile şi îi conduce într-acolo încât ei îl roagă: „Rămâi cu noiY„. Ultima etapă: un gest de comuniune: „A luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o”. La sfârşit îl recunosc. Atunci ei se gândesc din nou la cuvintele sale: „Nu ne ardea oare inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?”, şi din nou au credinţa şi speranţa vie şi se pot întoarce la Ierusalim.

Acest itinerar de credinţă trebuie să fie şi al nostru. Evenimentele ne dezamăgesc, viaţa ne răneşte şi noi suntem trişti pentru aceasta, întoarcem spatele spre Ierusalim. Avem nevoie de Isus înviat, care să ne conducă şi să lumineze evenimentele prin cuvintele Scripturii.

E foarte semnificativ faptul că Isus a început cu explicarea Scripturilor. Un mort care se prezintă viu ar putea părea o minune incredibilă, dar învierea lui Isus răspunde unui plan divin pregătit de-a lungul istoriei poporului ales. Deja Moise a fost figura mântuirii prin intermediul sacrificiului; Abel care a fost ucis ne-a vorbit prin moartea sa; Isaac cel jertfit este viu; şi Iosif cel vândut de fraţi a devenit salvatorul poporului săuY Acest plan transpare în toată Scriptura: Dumnezeu vrea să-i mântuiască pe toţi oamenii prin intermediul sacrificiului, printr-o moarte care se deschide spre glorie.

Astfel, pătimirea dobândeşte toată semnificaţia sa în lumina Paştelui.

E normală, deci, suferinţa pentru a obţine mântuirea şi Isus ne ajută să înţelegem acest lucru. Să-l rugăm să ne deschidă ochii şi să ne facă să ne ardă inima, pentru ca trupul său jertfit, sângele său vărsat să ne ajute să putem intra tot mai profund în misterul său.