en-USro-RO

| Login
24 septembrie 2018

Calendarul zilei

Luni, 24 septembrie 2018

Sfintii zilei
Sf. Gerard, ep. m.
Liturghierul Roman
Luni din sãptãmâna a 25-a de peste an
Liturghie la alegere, prefațã comunã
verde, I
Lectionar
Prov 3,27-34: Domnul îi urãște pe cei rãi.
Ps 14: Cine va locui, Doamne, în corturile tale?
Lc 8,16-18: Candela se pune pe candelabru, pentru ca toți cei care intrã sã vadã lumina.
Meditatia zilei
Luni din sãptãmâna a 25-a de peste an

Fap 4,32-37; Ps 92; In 3,7-15

Astăzi, evanghelia ne vorbeşte despre moartea şi glorificarea lui Isus, pe care el însuşi o anunţă lui Nicodim: „Trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţă veşnică”. Isus a fost înălţat pe cruce, obţinând, astfel, învierea care îl înalţă la cer: „Nimeni nu s-a suit la cer, decât cel care s-a coborât din cer, adică Fiul Omului”.

Isus se revelează, deci, înălţat pe cruce, înălţat în învierea sa, ca fiind acela în care trebuie să credem.

„Noi vestim ceea ce am văzut şi am auzit”, va spune sfântul Ioan în prima sa scrisoare. Trebuie să primim mărturia lui Isus când ne vorbeşte despre Tatăl, când ne vorbeşte despre viaţa veşnică, adevărata viaţă. Şi după ce am crezut, trebuie să dăm, la rândul nostru, mărturie.

Putem să spunem că Liturghia de astăzi este Liturghia mărturiei. Ne rugăm la rugăciunea zilei: „Dumnezeule milostiv, dă poporului tău puterea să-l proclame pe Cristos cel înviat”; în evanghelie, Isus ne vorbeşte despre mărturia divină a lucrurilor cereşti; în Faptele Apostolilor citim: „Apostolii mărturiseau cu multă putere învierea Domnului Isus”. E şi misiunea noastră aceea de a da mărturie cu putere despre învierea Domnului Isus, şi aceasta o putem face uneori prin cuvinte, dar mai ales cu viaţa. „Să arătăm lumii plinătatea vieţii noi” (rugăciunea zilei), un lucru pe care îl putem face mai bine cu faptele decât prin simplele cuvinte: viaţa noastră este aceea care trebuie să dea mărturie cu putere despre învierea lui Cristos, să dea mărturie despre viaţa cea nouă, să arate unde poate fi ea întâlnită şi nu, dimpotrivă, unde este întâlnită viaţa cea veche, aceea pe care lumea o caută mereu, crezând că acolo este adevărata bucurie. Viaţa noastră trebuie să dea mărturie că adevărata bucurie constă nu în egoism, în frumuseţe, în vanitate, nu în disipare: aceste lucruri aparţin omului vechi. Viaţa cea nouă constă în caritate, în speranţă, în credinţă, în lumină. Şi putem da mărturie în orice moment din zi despre aceasta, lăsând greutatea lucrurilor vechi, a lucrurilor „cărnii”, a lucrurilor create, oricât de atraşi am fi de ele, uneori de oboseala fizică, dar şi de slăbiciunea morală: descurajări, resentimente, vanităţi, amor propriuY Sunt lucrurile vechi, false, fără valoare. Trebuie să dăm mărturie că am găsit ceva care valorează mult mai mult, ceva care ne dă bucuria adevărată, viaţa adevărată, roadele învierii.