en-USro-RO

| Login
22 iunie 2018

Calendarul zilei

Joi, 21 iunie 2018

Sfintii zilei
Sf. Alois de Gonzaga, cãlug. **
Liturghierul Roman
Sf. Alois de Gonzaga, cãlug. **
Liturghie proprie, prefațã pentru sfinți
alb, P
Lectionar
1In 5,1-5: Aceasta este victoria cu care a învins lumea: credința noastrã 
Ps 15: Tu, Doamne, ești partea mea de moștenire 
Mt 22,34-40: Sã-l iubești pe Domnul Dumnezeul tãu din toatã inima ta! Sã-l iubești pe aproapele tãu ca pe tine însuți!

Meditatia zilei
Sf. Alois de Gonzaga, cãlug. **

Fap 5,27-33; Ps 33; In 3,31-36

Evanghelia ne vorbeşte despre plinătate: „Cel pe care Dumnezeu l-a trimis spune cuvintele lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu-i dă Duhul cu măsură. Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna lui”.

Acest text evanghelic, pe care Biserica ni-l propune în acest timp al Paştelui, ne arată plinătatea de har pe care o primim de la Domnul înviat, care este cu adevărat pentru noi revelarea lui Dumnezeu, revelarea iubirii lui Dumnezeu, bogăţia noastră incomensurabilă. Dar îmi amintesc un articol de-al lui von Balthasar asupra atitudinii creştine, privind conştiinţa plinătăţii. În lucrurile umane, spune von Balthasar, se porneşte cu un început modest şi se caută cu mari eforturi dezvoltarea acestui început. De exemplu, când se vorbeşte despre progresul intelectual, la început nu se ştie nimic, dar, datorită lecţiilor, exerciţiilor, se dobândesc cunoştinţe şi, încetul cu încetul, se formează o oarecare competenţă.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în câmpul virtuţii umane: la început nu există obişnuinţe virtuoase, există, mai degrabă, impulsuri care merg în toate direcţiile; puţin câte puţin însă, fiinţa se mobilizează, sunt create obişnuinţele bune, sunt dezvoltate tendinţele bune şi mortificate cele rele.

În viaţa spirituală nu se întâmplă aşa; viaţa spirituală constă în unirea cu Cristos şi, de aceea, deja de la Botez sufletul are la dispoziţie o plinătate de bogăţie, şi prima sa datorie este aceea de a o recunoaşte. Evident, Botezul nu conduce imediat la perfecţiune spirituală, dar ne comunică bogăţia lui Cristos.

Despre credinţă, de exemplu, nu se poate spune că este o mică sămânţă care trebuie să se dezvolte prin lecţii şi eforturi umane. Nu, credinţa ne-a fost dată de la început şi ea este o plinătate de lumină şi de cunoaştere, pentru că e comunicarea luminii lui Dumnezeu în Cristos cel înviat. Acelaşi lucru este valabil pentru celelalte virtuţi teologale, care ne-au fost date în Cristos cel înviat în toată plinătatea lor; primul nostru efort trebuie să fie, deci, acela de a lua cunoştinţă de imensul dar al lui Dumnezeu, nu de a-l dobândi: el ne-a fost dat.

Sufletul nostru trebuie să fie plin de recunoştinţă, de încredere, de elan sfânt către Dumnezeu, care ne-a dat fără măsură. A avea siguranţa că am primit de la Dumnezeu până la plinătate este, într-adevăr, fundamental şi trebuie să facem efortul de a înţelege bine diferenţa între această viaţă supranaturală, care este un dar al lui Dumnezeu cel admirabil de generos, şi toată viaţa naturală, care se dezvoltă mai degrabă lent, cu greutate, într-un progres care este adeseori discutabil.

Avem, deci, lumina deplină, şi trebuie să-i mulţumim Domnului care ne-a dat-o, chiar dacă nu simţim că avem în credinţă această plinătate de lumină. Trebuie să-i mulţumim pentru că a pus în noi caritatea: avem la dispoziţia noastră inima lui Cristos, care este în noi. Nu noi suntem cei care creăm caritatea: caritatea ne este dată, trebuie numai să ne deschidem ei. „Deschide-ţi gura B spune un psalm B vreau s-o umplu”. Şi psalmul de astăzi: „Vedeţi cât de bun este Domnul!”, şi încă: „Voi binecuvânta pe Domnul întotdeauna”. Aceasta este prima noastră datorie, ştiind că, aşa cum spune sfântul Paul, ni s-a dat totul în Cristos.

Numai dacă avem această atitudine de spirit, care este atitudinea sufletului creştin, vom putea să strălucim în lume. Lumea aşteaptă o manifestare de generozitate, şi nu generozitatea noastră trebuie să o prezentăm, ci pe aceea a lui Dumnezeu, pe aceea a lui Cristos. Noi trebuie să proclamăm lumii: „Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!”

Domnul ne dă toată lumina; datoria noastră este de a o primi, de a ne deschide ei, de a elimina orice impediment în difuzarea ei. Domnul ne dă toată iubirea sa, şi încă o dată noi nu trebuie să creăm iubirea, ci să îndepărtăm obstacolele ca să se propage şi să se răspândească în lumea întreagă.

Să-i cerem Domnului credinţa. „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică”, este încă un cuvânt al evangheliei de astăzi. Ioan nu spune: „Va avea viaţa veşnică”, ci spune „are”, posedă cu adevărat viaţa veşnică. În Cristos înviat, această viaţă nouă este în noi, devine a noastră.