en-USro-RO

| Login
15 decembrie 2018

Calendarul zilei

Sâmbătă, 15 decembrie 2018

Sfintii zilei
Sf. Virginia, vãduvã
Liturghierul Roman
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet, II, PP
Lectionar
Sir 48,1-4.9-11: S-a ridicat profetul Ilie, ca un foc.
Ps 79: Dumnezeule, fã sã strãluceascã fața ta și vom fi mântuiți!
Mt 17,10-13: Ilie a venit deja, dar nu l-au recunoscut.
Meditatia zilei
Sâmbãtã din sãptãmâna a 2-a din Advent

Fap 8,1-8; Ps 65; In 6,35-40

Există circumstanţe în care suntem avertizaţi de fragilitatea vieţii noastre, de precarietatea ei; de aceea, Isus se prezintă în faţa noastră ca fiind pâinea vieţii adevărate. El nu dispreţuieşte deloc viaţa trupească: el însuşi a vindecat bolnavi, chiar a înviat morţi, dar vrea să ne dea plinătatea vieţii. El nu este numai pâinea prin care trăim, ci e pâinea prin care putem trăi din nou, cum ne învaţă evanghelia de astăzi.

Pâinea pământească conservă viaţa, dar nu poate face să fie trăită din nou; Isus, în schimb, ne redă viaţa, şi aceasta, o spune el, este voinţa Tatălui: „Aceasta este voinţa celui care m-a trimis, ca din cei pe care mi i-a dat să nu pierd pe nici unul, ci să-i învii în ziua de apoi”. Isus este pâinea vieţii pentru că aduce omului învierea, şi o aduce pentru că el însuşi a înviat: „Eu îmi iau viaţa, pentru ca apoi să o reiau din nou. Nimeni nu mi-o ia, ci o ofer eu însumi, pentru că eu am puterea să o dau şi puterea să o iau din nou. Această poruncă am primit-o de la Tatăl meu” (In 10,17-18). Isus a deschis un drum prin moarte spre înviere, fiindcă pentru a învia era necesară acceptarea morţii şi biruinţa asupra ei. „Eu m-am coborât din cer nu ca să fac voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis”. Aceste cuvinte ale predicii despre pâinea vieţii se regăsesc în momentul agoniei: „Nu voia mea, ci voia ta să se facă!” (Lc 22,42). Şi voinţa Tatălui este ca Isus să-şi ofere viaţa pentru a o lua din nou şi ca el să păşească prin moarte pentru a ne deschide calea învierii.

Oferindu-ne trupul său în Euharistie, Isus ne comunică viaţa sa de Înviat. Euharistia nu hrăneşte în mod obişnuit viaţa trupului, ci pune şi face să crească în noi viaţa lui Cristos înviat: el este garanţia învierii. Şi calea învierii pe care Isus a parcurs-o cel dintâi constă în dăruirea de sine până la moarte, şi, tocmai prin această oferire de sine, învinge moartea. Isus este viaţa şi învierea pentru că s-a dăruit pe sine până la sfârşit şi, în Euharistie, el reînnoieşte această dăruire extremă: „Acesta este trupul meu dat pentru voi, acesta este sângele meu vărsat pentru voi”. A primi Euharistia înseamnă a-l primi pe acela care s-a oferit pe sine pentru noi până la moarte şi, deci, a primi hrana care ne dă tărie de a parcurge aceeaşi cale. Aşa a făcut Ştefan, care a murit iubind, în dubla dimensiune a iubirii: dimensiunea filială: „Doamne, primeşte sufletul meu!”, şi dimensiunea iubirii milostive faţă de oameni: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Aşa a făcut, de asemenea, prima comunitate atunci când, după moartea lui Ştefan, când s-a dezlănţuit o persecuţie violentă împotriva Bisericii, s-au împrăştiat, dar „cei care se împrăştiaseră străbăteau ţara, binevestind cuvântul lui Dumnezeu”. Nu vorbeau despre neplăcerile lor; vorbeau despre învierea lui Isus. Filip în Samaria predica pe Cristos şi demonstra realitatea învierii vindecând_ în numele său, pe bolnavi şi eliberându-i pe cei posedaţi. Persecuţia este, deci, ocazia pentru o fecunditate mai mare: aşa se manifestă forţa pâinii vieţii, a acestei hrane cereşti care ne face să depăşim toate obstacolele şi să descoperim adevărata viaţă, calea şi iubirea care ne uneşte cu Cristos şi cu Tatăl în Duhul Sfânt.

În fiecare Împărtăşanie, noi ne unim, deci, nu numai cu Cristos înviat, dar ne unim în toate drumului de biruinţă asupra morţii graţie dăruirii totale de sine prin iubire. Să-i cerem Domnului ca să ne ajute să ne hrănim cu adevărat din el, să ne întărească credinţa prin această pâine a vieţii, ca să fim ascultători cu adevărat faţă de chemarea sa de a transforma viaţa noastră în pâine pentru a-i hrăni pe fraţii noştri.