Fap 18,9-18; Ps 46; In 16,20-23

„Nu te teme, continuă să vorbeşti şi să nu taci”, spune Isus sfântului Paul, „pentru că eu sunt cu tine”. Misterul înălţării pe care îl celebrăm nu este (şi am meditat deja) un mister al separării, ci al unei prezenţe mai profunde. Domnul trebuia să fie înălţat de la pământ pentru a nu mai fi limitat de condiţia terestră. În viaţa sa pământească, el, ca şi noi, dacă era într-un loc, nu putea să fie şi în altul, dacă vorbea cu o persoană, nu vorbea în acelaşi timp şi cu o altaY După glorificarea sa, el participă la atotputernicia şi omniprezenţa lui Dumnezeu şi în natura sa umană şi poate să aibă un contact personal, intim, cu fiecare dintre noi, să fie cu noi, toţi, în mod personal, în toate zilele. „Eu sunt cu tine”.

„Iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră B spune Isus în evanghelie B şi bucuria voastră nimeni nu o va putea lua de la voi”. Este bucuria intimităţii cu Domnul, a vieţii cu Domnul: a iubi cu el, a lucra cu el, a fi cu el întotdeauna.

Într-un alt pasaj al evangheliei, el explică cum este posibil acest lucru. Apostolii îl întreabă: „Cum se face că noi te vom vedea şi lumea nu te va vedea?”, şi Isus răspunde: „Pentru că eu trăiesc şi voi veţi trăi”. Este misterul vieţii lui Cristos la care participăm. Trăim, deci, în bucuria libertăţii şi în atitudine de recunoştinţă, pentru că suntem copleşiţi de harul Domnului, prezent în mijlocul nostru în atâtea moduri: în cuvântul său, în Euharistie, în comunitatea fraţilor, în ierarhia Bisericii, în cei nevoiaşi, şi încă în prezenţa sa cosmică, ce invadează întreg universul.