en-USro-RO

| Login
8 decembrie 2019

Calendarul zilei

Duminică, 8 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Narcisa, fc.
Liturghierul Roman
† DUMINICA a 2-a din Advent
Liturghie proprie, Credo, prefațã pentru Advent I
violet, II
Lectionar
Is 11,1-10: El îi va judeca pe cei sãraci cu dreptate.
Ps 71: În zilele lui, va înflori dreptatea și multã pace.
Rom 15,4-9: Cristos i-a mântuit pe toți oamenii.
Mt 3,1-12: Convertiți-vã, pentru cã s-a apropiat împãrãția cerurilor!

Fap 20,17-27; Ps 67; In 17,1-11


Liturgia de astăzi ne propune începutul minunatei rugăciuni a lui Isus înainte de pătimirea sa, o rugăciune în care avem posibilitatea să întrevedem ceva din unitatea existenţă între el şi Tatăl.


„Părinte, preamăreşte pe Fiul tău...„ şi încă: „Preamăreşte-mă acum, Părinte, în faţa ta...„. Ce vrea să spună? Nu este aici orgoliu cerând să fie preamărit? Ar putea părea astfel, dar nu este din mai multe motive. Mai întâi, pentru că această glorificare se actualizează prin pătimire, şi noi o ştim din evanghelie şi din contextul în care Isus spune aceste cuvinte. „Părinte, a venit ceasul...„: a sosit ceasul pătimirii, care este şi acela al glorificării.

Într-un alt capitol al Evangheliei după Ioan, Isus e neliniştit, tulburat şi se roagă: „Acum sufletul meu este întristat, dar ce să spun? Părinte, scapă-mă de acest ceas? Dar pentru aceasta doar am ajuns la ceasul de faţă. Părinte, preamăreşte numele tău!” (In 12,27-28). „Preamăreşte numele tău” vrea să spună ceea ce citim aici: „Preamăreşte pe Fiul tău pentru ca Fiul să te preamărească pe tine”.

Scopul este gloria Tatălui, care nu poate fi separată de a sa, pentru că Tatăl nu poate să fie glorificat dacă Fiul însuşi nu este glorificat. Dar glorificarea Fiului se actualizează în pătimire, în care Tatăl lucrează dându-i Fiului biruinţa, nu biruinţa umană, ci divină, obţinută prin suferinţe şi moarte: atunci Isus a primit puterea asupra oricărei fiinţe umane şi îi comunică viaţa veşnică.

În special glorificarea, preamărirea se actualizează în misterul Rusaliilor, când Duhul Sfânt dătător de viaţă îi reînnoieşte pe apostoli şi întreaga Biserică. Aceasta este preamărirea lui Isus. Nu e o relaţie care rămâne închisă între Tatăl şi Fiul, ci o relaţie deschisă, fecundă, care tinde să transforme orice creatură.

„Tu i-ai dat putere peste toţi oamenii, ca el să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai încredinţat lui. Aceasta este viaţa veşnică: să te cunoască pe tine singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos pe care l-ai trimis”: o viaţă de unire cu Dumnezeu, Tatăl, Fiul, în Duhul Sfânt. Aceasta este gloria pe care Tatăl o comunică Fiului şi care se împarte peste tot pământul, pentru că tot pământul trebuie să fie umplut de gloria lui Dumnezeu.

Să-i cerem Domnului să ne deschidă inimile în faţa acestei minunate rugăciuni, în aşa fel încât noi să putem spune în orice împrejurare: „Părinte, preamăreşte pe fiul tău, pe fiica ta!” cu alte cuvinte: „Împlineşte planul tău de iubire prin toate dificultăţile, obţine-mi biruinţă şi, astfel, eu voi fi preamărit şi eu te voi preamări”. Aceasta este o reacţie foarte frumoasă, deoarece este o reacţie de iubire şi de încredere. Isus a privit în acest mod pătimirea sa; să-i cerem să ne dea harul să ne deschidem, în acest mod, iubirii sale.