en-USro-RO

| Login
24 februarie 2020

Evr 8,6-13; Ps 84; Mc 3,13-19

 

Astăzi, Scrisoarea către Evrei evocă admirabilul text din Ieremia despre „noua alianţă”, o expresie care se găseşte numai în aceste versete, în tot Vechiul Testament, şi care anunţă o mare schimbare: „Iată, vor veni zile, spune Domnul, când voi încheia cu casa lui David un legământ nou. Acesta nu va fi ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor”. Prima alianţă era o alianţă care rămânea în exterior. Dumnezeu le-a dat legea şi condiţia alianţei era observarea ei fidelă, dar, fiind externă, legea devenea mai degrabă un obstacol pentru mulţi, tocmai pentru că atunci când o lege este impusă, prima reacţie a omului este aceea de a se opune ei: e un jug ce nu poate fi suportat. Evreii venerau legea, dar puţini o observau cu adevărat; mai mult, profetul Ieremia se referea la această promisiune divină într-un timp în care, pentru grave violări ale legii, Dumnezeu a pedepsit dur poporul său: templul a fost distrus, poporul, exilat.

Şi când nimeni nu se mai aşteaptă, Dumnezeu creează lucruri noi, mai frumoase decât cele vechi. Aşa face şi acum: „Eu voi pune legile mele în minţile lor, le voi scrie în inimile lor”. Aceasta vrea să spună că oamenii vor fi într-un raport intim cu Dumnezeu, vor iubi voinţa lui, vor avea dorinţa să o împlinească, vor avea chiar aceeaşi voinţă şi aceleaşi dorinţe ale lui Dumnezeu. „Nici unul nu va mai trebui să-l înveţe pe fratele său, spunându-i: *Recunoaşte-l pe Domnul!+ Căci toţi mă vor cunoaşte”; va fi o cunoaştere personală, intimă, nu impusă de o învăţătură, ci făcută cunoscută inimii. Este alianţa instituită de Isus prin jertfa sa, este el însuşi cel care devine legea noastră în caritatea universală. La fiecare Liturghie spunem: „Acesta este potirul sângelui meu pentru noua şi veşnica alianţă”. Există, în plus, cuvântul „veşnic”, care nu se găseşte în evanghelie, dar se găseşte în profeţi şi este exact, deoarece această alianţă este definitivă, perfectă; ea ne uneşte definitiv cu Dumnezeu şi ne uneşte între noi. Aceasta este temelia şi izvorul unităţii.

În evanghelia de astăzi găsim o altă condiţie a unităţii: alegerea celor doisprezece, instituţie care exprimă pluralitatea în unitate, la care trebuie să aderăm pentru a fi uniţi cu Dumnezeu. Toate diviziunile în Biserică au fost cauzate de lipsa de credinţă şi de adeziune la autoritate; dar dacă vrem să trăim cu adevărat în unitate, trebuie să avem o iubire specială pentru cei care în Biserică au primit autoritatea. Ei sunt oameni slabi, imperfecţi, dar constituiţi de Cristos pentru a păstra unitatea şi pentru aceasta trebuie să-i înconjurăm cu dragoste, cu înţelegere: Cristos Isus este cu ei! Să-i cerem Domnului, pentru noi şi pentru toţi oamenii, harul de a trăi uniţi cu el, în iubirea sa, observând legea pe care el ne-a pus-o în inimă şi aderând cu credinţă la autoritatea constituită de el, până ce vom forma toţi un singur trup.