en-USro-RO

| Login
26 februarie 2020

Evr 9,2-3.11-14; Ps 46; Mc 3,20-21

 

Dedicarea lui Isus ministerului său a fost impresionantă şi vedem acest lucru în evanghelia de astăzi. Poporul alerga la el, îl asalta, îi aducea bolnavii, îi asculta cuvinteleY „În timpul acela B spune evanghelistul B el şi ucenicii săi nu puteau nici măcar să mănânce”; nu puteau, literalmente, „să mănânce pâine”.

O situaţie anormală, iraţională. De aceea, familia sa era profund neliniştită: unii ziceau despre el: „Şi-a ieşit din minţi”. Şi, într-adevăr, Isus, într-un oarecare sens, „îşi ieşise din minţi”, pentru că nu se preocupa deloc pentru binele propriu, pentru interesele proprii, de faima sa şi nici măcar de sănătatea sa. Era „ieşit din minţi” pentru că nu căuta să facă propria voinţă, ci voinţa Tatălui, o voinţă plină de iubire, care cerea tocmai această dăruire extraordinară. Isus îşi „ieşise din minţi” fiindcă uita de sine pentru a urma inspiraţiile Duhului Sfânt, care îl îndrepta spre dăruirea de sine.

Şi astfel, se pregătea pentru oferirea completă despre care vorbea prima lectură, Scrisoarea către Evrei, care zice că Isus Cristos, „prin Duhul veşnic, s-a oferit pe sine fără prihană lui Dumnezeu”. Cristos împlineşte oferirea perfectă de sine, o oferire foarte diferită de jertfele cultului vechi, aduse anterior. Isus „a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta sfintelor nu cu sânge de ţap şi viţei, ci cu propriul său sânge”. Ca să oferi lucruri exterioare este ceva relativ uşor; ca să te oferi pe tine însuţi este mai dificil. Isus ne-a deschis acest drum nu să oferim ceva exterior, ci să ne oferim pe noi înşine. A ne oferi pe noi înşine, a ne pune la dispoziţia iubirii lui Dumnezeu, în slujirea fraţilor şi surorilor, până la a ne pune în pericol propria viaţă, atunci când este cazul.

Isus s-a arătat capabil de această dăruire personală perfectă deoarece era fără pată, imaculat, perfect integru. Pe de altă parte, a fost capabil să se ofere pe sine deoarece avea acea generozitate inspirată de Duhul Sfânt. „Prin Duhul veşnic s-a oferit pe sine”, spune Scrisoarea către Evrei. O dăruire care a transformat sângele său vărsat în sângele alianţei, în sângele care purifică şi sfinţeşte. Sângele lui Cristos, datorită acestei dăruiri, „va curăţa conştiinţa de faptele moarte” şi ne va face capabili „pentru a sluji Dumnezeului celui viu”.

Se poate spune că atunci, mai mult ca niciodată, Isus îşi „ieşise din minţi”. Sfântul Paul ne vorbeşte despre „nebunia crucii”, o nebunie a iubirii, o nebunie fecundă.

De câte ori, celui care vrea să-l urmeze pe Cristos cu seriozitate, părinţii, prietenii, cunoscuţii nu-i spun: „Nu eşti sănătosY ţi-ai ieşit din minţi!” Să ne gândim la cazul sfântului Francisc de Assisi şi la conflictul cu propriul tată. Francisc îşi „ieşise din minţi”, făcea lucruri iraţionale din punct de vedere uman, deoarece îl urma pe Cristos într-un mod prea serios. Nebunia lui Dumnezeu B spune sfântul Paul B este mai înţeleaptă decât înţelepciunea oamenilor, deoarece este o nebunie care vine din iubire şi care, prin urmare, salvează.

Să cerem harul de a ieşi din noi înşine cu generozitate, în docilitate faţă de Duhul Sfânt, zi după zi; astfel, vom putea contribui la progresul iubirii în lume. Adevăratul cult creştin constă tocmai în această punere la dispoziţia iubirii divine, pentru a fi în slujba fraţilor şi surorilor; în a ieşi din noi înşine pentru a intra în împărăţia iubirii. Aşa să fie.