Evr 11,1-2.8-19; Lc 1; Mc 4,35-41

Astăzi suntem invitaţi să reflectăm asupra marelui dar al credinţei. Scrisoarea către Evrei are în acest capitol 11, din care a fost adus aici doar exemplul lui Abraham şi al Sarei, un fel de refren: „Datorită credinţei noi ştimY datorită credinţei AbelY datorită credinţei EnochY datorită credinţei AbrahamY datorită credinţei SaraY datorită credinţei IsaacY datorită credinţeiY datorită credinţeiY datorită credinţeiY„

Avem exemplul lui Abraham, care a plecat fără să ştie unde mergea, care s-a aşezat ca străin în Ţara Promisă, care, pus la încercare, l-a oferit pe singurul său fiu, dar „i-a fost redat fiul, şi acesta era un fapt profetic”. Şi avem exemplul Sarei care devine mamă atunci când vârsta nu iar mai fi permis acest lucru, „pentru că ea se gândise că Dumnezeu va fi credincios promisiunii făcute”.

În evanghelie, apostolii sunt rechemaţi la credinţă în timpul unei furtuni. Isus îi dojeneşte: „De ce sunteţi aşa de fricoşi? Nu mai aveţi credinţă?” Dacă el este prezent, de ce atunci să ne temem?

Şi astăzi, sâmbătă, avem exemplul Mariei, căreia Elisabeta îi spune: „Fericită eşti tu, care ai crezut!”

Maria a crezut, într-o situaţie tulbure, în momentul bunei-vestiri. Maria a crezut într-o situaţie şi mai obscură pe Calvar: unindu-se jertfei Fiului ei, împreună cu el, dă viaţa cea nouă umanităţii.

Să ne rugăm ca să fim luminaţi întotdeauna în întunericul vieţii de zi cu zi.

Dumnezeu lucrează întotdeauna într-un mod discret, în cotidianul vieţii, şi credinţa este lampa care ne permite să vedem, chiar şi în lucrurile cele mai banale, acţiunea sa, voinţa sa.

Maria, pelerină în credinţă ca şi noi pe acest pământ, să ne obţină această lumină.