en-USro-RO

| Login
11 decembrie 2019

Calendarul zilei

Miercuri, 11 decembrie 2019

Sfintii zilei
Sf. Damasus I, pp. *
Liturghierul Roman
Miercuri din sãptãmâna a 2-a din Advent
Liturghie proprie, prefațã pentru Advent I
violet (alb), II
Lectionar
Is 40,25-31: Domnul atotputernic îi dã puteri celui obosit.
Ps 102: Binecuvânteazã-l, suflete al meu, pe Domnul.
Mt 11,28-30: Veniți la mine toți cei osteniți.
Meditatia zilei
Miercuri din sãptãmâna a 2-a din Advent

2Cor 11,1-11; Ps 110; Mt 6,7-15

Vorbindu-ne despre rugăciune şi învăţându-ne cum trebuie să ne rugăm, Isus ne cheamă la convertire cât priveşte modul nostru de a ne ruga, el ne spune de la început să nu fim ca păgânii, care cred că în rugăciunea lor cuvintele sunt importante. Lucrul cel mai important este acţiunea lui Dumnezeu, mai mult decât a noastră, este a fi într-un profund raport cu Dumnezeu. Nu contează cuvintele, nu contează gândurile frumoase, şi este o iluzie a crede că, cu cât sunt mai multe idei pe care le-am putut pune într-o ordine cât mai desăvârşită în rugăciune, cu atât ea are valoare mai mare. Nu ceea ce facem noi, ci ceea ce Dumnezeu face în noi contează.

Apoi Isus ne dă o rugăciune care cu adevărat o converteşte pe a noastră, o schimbă poate din rădăcină şi, astfel, ne pune în condiţia de „a asculta de Dumnezeu”. Noi îi cerem lui Dumnezeu să ne asculte, dar trebuie să reţinem că în rugăciune noi suntem cei ce trebuie să-l ascultăm mai mult pe Dumnezeu, care doreşte să ne transforme dacă îl lăsăm să lucreze în noi. Dacă ne rugăm aşa cum ne-a învăţat Isus, noi îl ascultăm pe Dumnezeu şi rugăciunea noastră este în măsură să ne transforme viaţa.

Isus ne dă desigur, o profundă educaţie la rugăciune atunci când ne învaţă să începem rugăciunile noastre cu cereri privitoare la Dumnezeu: „Sfinţească-se numele tău, vie împărăţia ta, facă-se voia ta”. Este clar că, în mod spontan, adică în egoismul nostru instinctiv, nu vom începe niciodată rugăciunile în acest mod, plasându-ne înaintea lui Dumnezeu, contemplându-l pe Dumnezeu şi dorind ca el să fie cunoscut, iubit, ca planurile sale să fie realizate, şi nu ale noastre, care sunt atât de limitate şi lipsite de orice perspectivă.

Isus ne-a dat exemplul unei asemenea rugăciuni atunci când, în circumstanţe marcate de profundă angoasă, prima sa rugăciune a fost: „Tată, preamăreşte numele tu!” Mai exact, aş vrea să spun că aceasta a fost a doua rugăciune, deoarece ea începuse cu o întrebare: „Acum sufletul meu este neliniştit; şi ce voi spune? Tată, salvează-mă de ceasul acesta?”, şi a refuzat să se roage astfel, pentru a spune, în schimb: „Tată, preamăreşte numele tău!” (In 12,27-28).

Şi rugăciunile care privesc direct viaţa noastră sunt educative pentru noi.

„Pâinea cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi!” Este o rugăciune, în acelaşi timp, încrezătoare şi limitată. Prin aceasta nu cerem bogăţie, sau să fim asiguraţi pentru tot restul vieţii: cerem doar pâinea care ne este necesară astăzi. În textul grec există un adjectiv care este greu de tradus, dar, care, de obicei, ia această formă: „pâinea cea de toate zilele”, cu referinţă la acel „astăzi” imediat. Dar este probabil că Isus, vorbind despre pâinea pe care trebuie să o cerem, pâine necesară pentru viaţa noastră, avea în vedere viaţa noastră spirituală.

„Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Isus continuă să ne educe în ce priveşte modul nostru de a ne ruga, arătându-ne că iubirea pe care Dumnezeu ne-o arată este în legătură cu iubirea noastră pentru aproapele. Şi îndată după aceea va insista: „Dacă voi veţi ierta oamenilor greşelile lor, Tatăl vostru ceresc vă va ierta şi el pe voi, dar dacă voi nu veţi ierta, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greşelile voastre”. „Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău”. Ultimele cereri ne menţin la nivelul vieţii spirituale. Nu cerem să fim eliberaţi de suferinţă, ci de rău. E adevărat că se poate considera un rău şi suferinţa, dar nu este acelaşi lucru. În măsura în care ea este un rău, cerem să fim eliberaţi şi de suferinţă, dar acceptăm să suferim fizic dacă aceasta slujeşte binelui nostru, important este să fim eliberaţi de păcat, de tot ceea ce dăunează raportului nostru cu Dumnezeu. De aceea, să cerem să fim eliberaţi de ispită şi de rău, răul spiritual.

Suntem recunoscători Domnului că ne-a educat, astfel, la rugăciune şi să cerem să fim fideli învăţăturilor sale, pentru a creşte în iubirea faţă de el şi faţă de fraţi.