en-USro-RO

| Login
24 februarie 2020

2Cor 11,18.21-30; Ps 33; Mt 6,19-23

La prima vedere, nu există o legătură adevărată între prima şi a doua parte a evangheliei de astăzi; în realitate, ea există, ba chiar este foarte directă.

„Lumina trupului este ochiul; deci, dacă ochiul tău este cu adevărat limpede, tot trupul tău va fi cuprins de lumină; dar dacă ochiul tău este bolnav, tot trupul tău va fi cuprins de întuneric”.

Boala ochilor este pofta. Nu mai vedem; mergem într-o direcţie greşită, căutând interesul nostru şi nu valorile adevărate, ne obosim în spatele a tot ceea ce poate fi posedat şi nu vedem altceva: suntem cufundaţi în întuneric.

Domnul vrea, în schimb, ca ochiul nostru să fie clar şi trupul nostru să fie în lumină. Ochiul clar este intenţia curată, nu egoistă: dacă există această rectitudine, suntem în lumină. Nu este uşor, trebuie să ne angajăm la un efort continuu, cerând, în acelaşi timp, să fim ajutaţi de Dumnezeu cu harul său.

Să ne rugăm Domnului să vindece ochii noştri, dacă ne dăm seama că sunt într-o anumită măsură bolnavi. Să-i cerem o privire clară, care să poată recunoaşte drumul drept ce conduce la scopul vieţii: acela de a-l poseda pe el, comoara noastră, lumina ochilor şi bucuria inimii noastre.