2Cor 12,1-10; Ps 33; Mt 6,24-34

Dacă ne lăsăm formaţi la şcoala sa, sfânta Fecioară ne va învăţa umilinţa şi abandonul. Maria a împlinit în mod perfect ceea ce spune sfântul Paul cu privire la slăbiciunea sa: „Prefer să mă laud cu slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Cristos”. Maria a acceptat situaţia de slăbiciune, de micime şi a fost fericită în această condiţie, deoarece a văzut-o ca pe un motiv de particulară atenţie din partea lui Dumnezeu: „Sufletul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit la smerenia slujitoarei sale”.

Cât de dificil este, de obicei, să fim mulţumiţi de propria soartă umilă, ascunsă, obscură! Şi cât de dificilă este umilinţa atunci când există motive de mândrie! Sfântul Paul avertiza asupra pericolului mândriei „pentru măreţia revelaţiilor”; Maria, salutată de înger „plină de har”, rămâne liniştită, mulţumită, abandonată în pace voinţei lui Dumnezeu, preocupată numai de el, şi când Dumnezeu o vrea mamă a unui fiu condamnat la moartea pe cruce ca blasfemator, suferinţa n-o face să-şi schimbe atitudinea interioară: ea îl urmează pe Isus cu adeziune plenară la planul divin, în pace, cu încredere, până pe Calvar.

Să-i cerem ei să ne ajute să fim umili, încrezători, mulţumiţi de voinţa lui Dumnezeu în orice situaţie concretă.