Rom 8,31-39; Ps 45; Mt 24,4-13

„Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos?” Răspunsul este simplu, absolut: „Nimic”, deoarece Cristos ne-a iubit până la sfârşit. Ioan afirmă aceasta la ultima cină, când Isus a împlinit un act fundamental, marcat de înţelegerea iminentei sale pătimiri şi a transformării sale. Să explic.

Pătimirea este momentul de ură, de abandon şi de solitudine: Euharistia îl transformă într-un moment de iubire şi de comuniune. „A luat pâinea, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor săi, spunând: *Luaţi şi mâncaţi, acesta este trupul meuY +„.

Pe cruce, Isus va fi singur, în aparenţă respins chiar şi de cer; la cină el se găseşte cu ucenicii săi, îi acceptă alături, îi transformă în sensul că se face una cu ei, transformând anticipat moartea sa pe cruce în darul de comuniune şi de iubire pentru toţi.

E o transformare extraordinară care trebuie să fie contemplată cu admiraţie profundă şi cu mare recunoştinţă.

Isus nu avea nevoie absolut deloc de aceasta, pentru că mergea la Tatăl, dar a voit să ne reunească pe toţi în trupul său!

Chiar şi biruinţa martirilor este rodul Ultimei cine. Şi ei au spus: „Cine ne va separa de dragostea lui Cristos? Oare necazul, strâmtorarea, prigoana, foamea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia ori sabia?” Şi au răspuns: „Nimic, nici moartea, nici viaţa!” I-au iubit pe cei care-i dădeau la moarte, au putut transforma un act de ură într-unul de iubire, deoarece învăţaseră aceasta din Euharistie, şi au rămas în iubire „până la sfârşit”.